La 42 de ani, Lucian a pus ochii pe o copilă de 16 ani. A început să-i facă avansuri pe internet, dar cum fata l-a refuzat, a decis să ia cu forța ceea ce credea că i se cuvine.
Lucian Prună s-a folosit de un tertip pentru a se întâlni cu copila. El a apelat la un prieten care o cunoştea pe adolescentă, propunându-i să o ia la o plimbare cu maşina, urmând să se întâlnească apoi într-o zonă stabilită de comun acord, lucru care s-a şi întâmplat. “Ulterior, trăgând-o de mână, inculpatul a forţat-o pe partea vătămată să coboare din autoturism şi a forţat-o să urce în propriul autoturism. Persoana vătămată a încercat să opună rezistenţă, ţinându-se cu mâna de plafoniera maşinii, însă nu a reuşit. Inculpatul a blocat uşile autoturismului, pornind împreună cu aceasta către domiciliu. Persoana vătămată a apucat să trimită un SMS prietenei sale, pe care a rugat-o să o anunţe pe mama sa, pentru ca aceasta, la rândul ei, să anunţe Poliţia cu privire la cele întâmplate”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu, potrivit Adevărul.
Individul a dus-o pe adolescentă la locuinţa sa din satul Drogu, comuna Galbenu, judeţul Brăila. El a fotografiat-o ca şi cum era un trofeu, iar după câteva ore a dus-o la locuinţa părinţilor săi, undeva în apropierea localităţii Făurei. Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Lucian Prună (42 de ani), un interlop din Brăila, la 5 ani şi 2 luni de închisoare pentru lovire şi alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal.