Antena 3 CNN Actualitate Social Jandarmeria, precizări despre gazele lacrimogene din Piața Victoriei

Jandarmeria, precizări despre gazele lacrimogene din Piața Victoriei

<1 minut de citit Publicat la 16:43 15 Aug 2018 Modificat la 16:43 15 Aug 2018
o_1ckutm0c24hv96d1l4tk3l1qri8.jpeg

Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive sunt achiziţionate exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii, iar aceste substanţe sunt folosite de majoritatea forţelor de ordine din ţările europene, a informat miercuri Jandarmeria Bucureşti. 

"Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive - spray de mână, pulverizator de capacitate mărită sau cartuşe iritant lacrimogene - sunt achiziţionate de către instituţia noastră exclusiv de la producători autorizaţi şi certificaţi conform legii. Menţionăm totodată că aceste substanţe sunt folosite de majoritatea forţelor de poliţie şi jandarmerie europene", se arată într-o precizare transmisă de Jandarmeria Bucureşti, în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public privind substanţele iritant lacrimogene. 

Prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat miercuri, referindu-se la intervenţia jandarmilor la protestul de vineri, că deocamdată nu există date privind concentraţia şi compoziţia gazelor lacrimogene care au fost împrăştiate în Piaţa Victoriei. "Deocamdată, nu avem date şi elemente cu privire la concentraţia gazelor utilizate şi compoziţia acestora", a precizat procurorul. 

×
x close