În 2015 Marius Oprea a înființat Insitututul de Investigare a Crimelor Comunismului, în subordinea primului ministru. L-a condus până în 2010, când a fost eliberat din funcție ”din motive politice”, după cum subliniază acesta. Acesta era reîncradat în cadrul IICCMER din 2012, iar timp de șapte ani nu i s-a scos postul la concurs.
„Sînt şomer la 55 de ani
Am 55 de ani şi s-ar spune că, dacă e să ne luăm după statisticile mondiale cele mai otimiste, aş mai avea o treime de viaţă în faţă. Cu toate acestea, de o săptămînă încoace m-am simţit aproape la capătul ei. Redus la tăcere, la a trăi doar vegetînd, într-un prezent lipsit de perspectivă – chiar şi de aceea de a putea descrie starea contradictorie în care mă aflu. Pînă acum, cînd îndrăznesc să o fac, pentru a mă elibera de o povară.
În anii mei de maturitate, mi-am aplecat preocupările şi energia asupra victimelor comunismului din România, asupra torţionarilor lor şi, mai ales, am îndrăznit să merg pînă acolo încît să fac un pas înainte, trecînd la aducerea la lumină a osemintelor celor îngropaţi fără cruce, după ce au fost ucişi sau au murit în temniţă. În acest scop, am reuşit, în 2005, să înfiinţez o instituţie specializată, şi anume Insitututul de Investigare a Crimelor Comunismului, în subordinea primului ministru. L-am condus pînă în 2010, cînd am fost eliberat din funcţie ”din motive politice”.
Am fost reîncadrat la institutul pe care îl creasem în 2012 şi pînă acum o săptămînă am lucrat acolo, ca ”detaşat în interes de serviciu”. Vreme de şapte ani, nu mi s-a scos la concurs postul în care am fost încadrat în toţi aceşti ani. Iar acum, în condiţiile în care detaşările ”de la privat la stat” au fost sistate, am fost automat scos din IICCMER.
De o săptămînă, sînt deci şomer – chiar dacă nu ”pe hîrtie”, unde figurez în continuare ca angajat la ”Observator cultural”, prin bunăvoinţa prietenilor mei de acolo. Dar de fapt, prin imposibilitatea de a-mi continua proiectele şi menirea într-un cadru instituţional, ca să nu mai vorbesc de brusca lipsire de venituri (să nu vă închipuiţi că erau mari, dar pentru mine salariul de ceretător, cu 30 de ani vechime şi doctorat, de 3.600 de lei ”în mînă” era principala sursă de venit). Căci asta sînt de fapt, un şomer fără drept la ajutor de şomaj.
Mă doare mai puţin pierderea unui salariu, decît lipsa unei perspective de a-mi continua munca, aşa cum am făcut-o pînă acum.
Am înţeles de la noua conducere a Insitutului, cu care m-am întîlnit astăzi, că nu se preconizează, cel puţin în viitorul apropiat, să mi se scoată vreun post la concurs. Ar fi fost prea frumos ca să facă acum domnişoara Toader, care mă vedea la faţă pentru prima oară, ceea ce nu s-a făcut înainte – şi anume, să pot da concurs, legal, pe postul pe care l-am ocupat şapte ani. Ani în care, dacă e să dau crezare ecourilor din presă şi oamenilor care încă mă mai opresc pe stradă să mă felicite, sau să-mi mulţumească, mi-am făcut datoria şi mi-am împlinit totodată destinul, după toate puterile mele.
Am rămas deci la 55 de ani şomer, cu o mare de promisiuni şi cu o singură certitudine: în România, nu contează ceea ce faci. Sau nu în faţa oamenilor care au pînea şi cuţitul în mînă. Sînt liniştit însă că a contat şi contează în faţa lui Dumnezeu. Şi ce am făcut şi voi face eu, şi ce au făcut şi fac ei”, a scris istoricul Marius Oprea pe pagina sa de Facebook.
