„Nu l-aţi înţeles pe domnul Klaus Iohannis, a prins deliciile actoriei. Nu v-aţi prins. El a avut în această perioadă de criză două etape. Etapa în care era Lemn Tănase, venea, citea şi nu transmitea nimic şi toată lumea îl critica şi cred că, în momentul în care a apărut cu masca, şi ăla a fost parte dintr-o scenetă. De aia spun că a descoperit deliciile actoriei. Cred că şi-a schimbat consilierii de imagine sau a hotărât să facă o schimbare în viaţa lui de preşedinte. Şi-atunci a început cu masca. Şoc nu este ăsta cu sceneta, şoc e acela cu masca”, a explicat jurnalistul.
Ion Cristoiu susţine că, de fapt, lui Klaus Iohannis nu-i place să poarte mască, dar a fost îndemnat de consilieri să facă acest gest pentru a-l umaniza în ochii opiniei publice.
„Dacă aţi observat, aseară (marți seara, la conferința de presă – n.r.) el nu a purtat masca şi mănuşi, lui nu-i place chestia cu masca, e limpede. Dar atunci când a apărut cu masca, a apărut tot teatral. Dacă voia să dea un semnal ca românii să poarte mască, atunci apărea aseară, că era penibil. Toţi ceilalţi, jurnaliştii, erau cu mănuşi şi mască şi el era tuns, fardat, manichiurat, bronzat, tânăr şi ferice, fără mască şi mănuşi. Garantez că i-au spus consilierii <haideţi, faceţi ceva şi dumneavoastră, haideţi să vă umanizăm. A fost dezastru, domnul Klaus Iohannis nu poate fi umanizat în veci. Nu are cum, e firea lui. În loc să meargă pe direcţia aceasta, a seriozităţii, că ne-am obişnuit, au trecut, 5, 6 ani, îl ştim. El a hotărât să fie vioi, ţopăitor, să fie uman. Şi atunci el a avut primul moment cu masca”, a afirmat Ion Cristoiu.
În opinia jurnalistului, momentul purtării măştii a prilejuit un lung şir de linguşiri care i-au deschis preşedintelui apetitul pentru scenă, producând deja două episoade ]n acest sezon.
„Mai mult ca sigur, corul de linguşitori i-a spus <domnule preşedinte, aţi fost extraordinar, niciodată nu v-am văzut aşa de uman, aşa de firesc, ia uitaţi-vă, sondajele>, cutare. Şi-atunci a căpătat gustul teatrului, scenetelor. Şi mai mult ca asigur aceasta este o scenetă din seria umanizarea lui Klaus Iohannis. Klaus Iohannis descoperă plăcerea scenei. Repet, nu-l luaţi în serios. E o scenetă. Pierdem timpul. Nu a urmărit nimic. E un sezon, ăsta e al doilea episod din sezonul <Klaus Iohannis actorul, interpretul de vodeviluri, de scenete> din astea de teatrul Constantin Tănase. Şi acum a zis <gata, îi şochez>. Şi a reuşit, ne-a şocat pe toţi. Ascultaţi-mă, nu e capătul. O să asistăm la alte şi alte momente. O să vină în chiloţi, o să se dezbrace, dar lui îi stă rău. Dacă vrei să ieşi din această imagine publică, ieşi încetul cu încetul, cu mici gesturi, dar nu cu asemenea şocuri, primul cu masca şi ăsta acum. O să vedeţi, garantez, că vor urma şi alte, şi alte spectacole puse de Klaus Iohannis care a descoperit deliciile actoriei, ale scenetei, ale vodevilului”, a avertizat Ion Cristoiu.