Luna Iulie a fost una dintre cele mai ploioase luni din 1961, până în prezent, dar vin veşti bune de la specialişti pentru luna august.
Meteorologii au anunţat o vreme mai stabilă şi temperaturi ce ne readuc aminte că este vară.
„Europa de sud este zona în care se află și România, unde vremea instabilă este deosebit de accentuată. Vorbim de două luni ale acestei veri deosebit de ploioase. Până în 27 august, în special în partea de vest, temperaturile vor fi mai mari. Nu excludem ca în a doua parte a lunii, în regiunile intracarpatice, temperaturile să depășească pragul de caniculă. Precipitațiile se apropie în fiecare săptămână de normal. În medie, vor fi cantități de 25 de litri pe metrul patrat. Luna august este o lună mai stabilă. Pentru zona litoralului lucturile arată mai bine, temperaturile vor fi de 27-28 de grade, apa mării 26 de grade”, a spus Elena Mateescu, director ANM.