Antena 3 CNN Actualitate Social Incident în zona staţiei de metrou Politehnica. Un bărbat a fost înjunghiat. Agresorul este căutat de polițiști

Incident în zona staţiei de metrou Politehnica. Un bărbat a fost înjunghiat. Agresorul este căutat de polițiști

<1 minut de citit Publicat la 19:59 04 Ian 2018 Modificat la 19:59 04 Ian 2018
o_1c315847cgc71c1k371aqlldb8.jpg

Un bărbat de 26 de ani a fost înjunghiat, joi seara, în zona staţiei de metrou Politehnica.  Victima are 26 de ani şi a fost atacată din spate de o persoană cu un cuţit.

A avut loc o altercație între două persoane, iar una dintre acestea a înjunghiat-o pe cealaltă, potrivit reprezentanților Poliției.

Incidentul a avut loc în parcul de la intrarea la metrou Politehnica.

La locul atacului a ajuns un echipaj SMURD, care i-a oferit primul ajutor victimei și l-a transportat la spital. Tânărul este stabil, conştient şi urmează să fie operat, fiind internat la Spitalul Universitar de Urgenţă (SUU), afirmă purtătorul de cuvânt al instituţiei, Leonard Grecescu.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz şi încearcă să stabilească împrejurările producerii incidentului, dar şi să-l găsească pe agresor.

Procurorii fac cercetări pentru tentativă de omor şi încearcă să găsească faptaşul. „Având în vedere diagnosticul tânarului, precum si circumstantele comiterii agresiunii, cauza a fost preluată de caătre Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti şi Serviciul Omoruri, cercetările fiind desfasurate sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de omor”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Capitalei, potrivit news.ro.

×
x close