Începe o nouă etapă de recalculare a pensiilor la începutul acestei luni. Un milion de oameni vor află dacă primesc sau nu bani în plus la pensie. În această categorie sunt incluşi cei care care au beneficiat de al-13-lea salariu, prime și sporuri pentru care s-au plătit taxe.
Cei care au avut astfel de venituri înainte de anul 2001 vor avea însă nevoie de o serie de adeverințe.
De această nouă recalculare ar urma să beneficieze un milion de pensionari, iar ministrul Muncii, Simona Bucura dă asigurări că cei care au obținut astfel de venituri suplimentare după 2001 nu vor mai fi nevoiți să facă drumuri la casele de pensii.
Dacă oamenii au plătit contribuții sociale pe acele venituri, aceste date ar trebui să existe deja în declarația fiscală 112. Cei care au avut parte de astfel de venituri suplimentare înainte de anul 2001, atunci trebuie să se adreseze fostului angajator, care este obligat prin lege să îi ofere acea adeverință care să ateste că acele venituri au fost taxate.
Cu toate acestea, mai există și a treia categorie de pensionari, cei care nu mai pot lua legătura directă cu angajatorul, iar atunci sunt nevoiți să apeleze la firmele de arhivare care au tarife foarte mari. De exemplu, tariful pentru o cerere este de 101 lei, iar cel de cercetare este de 81 lei pentru fiecare an, potrivit BNS.
Astfel, cei care vor să își scoată o adeverință care să ateste contribuția lor pe o perioadă de 25 de ani plătește peste 2.800 de lei și fără TVA.
În luna iunie, mai mulți pensionari au făcut reclamații la Consiliul Concurenței privind tarifele de la firmele de arhivare, iar Consiliul a început o investigație privind o posibilă înţelegere pentru fixarea preţurilor de companiile care furnizează servicii arhivistice cetăţenilor ce solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor.