Un incendiu de mari proporții a avut loc, marți, la o mănăstire din Constanța.
Flăcările au distrus acoperișul chiliilor, apoi s-au extins și la etajele inferioare. Din fericire, călugării au reușit la timp să părăsească clădirea.
Pompierii au intervenit la timp, iar incendiul nu s-a soldat cu nicio victimă. Potrivit autorităților, încă este foarte mult fum la locul incendiului.
Peste 40 de pompieri au intervenit cu 5 autospeciale de stingere cu apă. La declanșarea incendiului, doi călugări și încă două persoane din personalul auxiliar se aflau în interiorul mănăstirii.
Potrivit ISU Constanța, la o primă evaluare, izbucnirea incendiului s-ar fi produs din cauza unei defecțiuni în camera centralei.
După lichidarea incendiului în totalitate, va fi stabilită și cauza finală.