Potrivit ISU Buzău, incendiul s-a produs vineri după amiază la un microbuz de transport persoane pe DN 2B, în zona Şoseaua Pogonele, judeţul Buzău
Microbuzul efectua o cursă de la o fabrică din apropierea orașului. Şoferul a declarat că a oprit mașina ca să coboare cineva și chiar în acel moment au început să iasă flăcări de la motor.
La fața locului au intervenit un echipaj de la ISU cu o autospecială de stingere incendii și spumă și o salvare de la Serviciul Județean de Ambulanță Buzău. Din fericire, pasagerii au ieșit repede din microbuz şi nimeni nu a fost rănit.
Au fost înregistrate doar pagube materiale. Pompierii iau în calcul un scurt-circuit la rețeaua electrică sau o scurgere de combustibil.