Era februarie 2012 când l-am întâlnit prima oară pe Mihai Neșu, la Utreht, în Olanda. Trecuseră exact 9 luni și 8 zile de la accidentul care îi schimba tot viitorul. Amintirea acelei clipe era încă puternică, greu de povestit, prea dureroasă, copleșitoare uneori. „Stiu doar că la un moment dat, după un duel cu un coleg nu am mai simțit corpul, dar exact cum s-a întâmplat să ajung în situația aia nu știu. Nu mi-am pierdut cunoștință. Doar am avut probleme de respirație. Dar am fost conștient până am ajuns pe masa de operație când m-au adormti. Era ciudat să ajungi într-o secundă să nu iți mai simți corpul. La gravitatea accidentării nu m-am gândit pe moment. Când m-am trezit din operație mi-am dat seama că e ceva foarte grav”, își amintește Mihai.
E septembrie 2019. Se împlinesc fix 8 ani și 4 luni de când Mihai Neșu încearcă să repare ce s-a stricat în acea zi de 10 mai 2011, pe stadionul FC Utrecht, în timpul unui antrenament. Suntem la Oradea. Iar astăzi parca am în fața un alt Mihai Neșu. Cu privire luminoasă și un zâmbet atât de senin de parcă nimic rău nu i s-a întâmplat vreodată. E liniștit, împăcat și mulțumit cu viața lui. Cu tot ce-a reușit sau n-a reușit să repare până acum, cu tot ce a construit și ce-a învățat în acești ani. Dar mai ales e fericit că e. Exact așa cum e. „De multe ori chiar nu simt că am vreo problemă și mă simt foarte bine și sunt fericit” ne spune. În cei 8 ani din noua sa viață a înțeles că ceea ce i-a fost dat să trăiască e, de fapt, un prețios dar divin. Mihai Neșu a uimit o lume întreagă cu forță prin care a reușit să meargă mai departe și să dea peste cap toate previziunile sumbre și toate statistice pesimiste. „După accident prognoza lor a fost că nu voi respira singur niciodată și nu voi mișca nimic niciodată, și am întrebat de ce . Și au zis: pentru că așa spun statisticile la nivelul tău de accidentare”.
Mihai Neșu, cel de azi, e activ și muncește de dimineața până seara. Lucrează pe calculator și a descoperit recent pasiunea pentru grafica animată 3D. Face recuperare în centrul pe care l-a construit pentru copii în suferință, ca el. Locul în care foarte mulți s-au ridicat din scaunul cu rotile. Și într-un fel, odată cu ei, s-a ridicat și Mihai. E model și inspirație pentru întreagă comunitate care îl privește cu respect și admirație. A adunat în jurul lui oameni cărora le-a schimbat destinul. Mihai Neșu, cel de azi, e convins că accidentul a apărut în viață sa cu un rost. Ca să-i arate cine e el cu adevărat și cât de multe lucruri era capabil, de fapt, să facă, dar habar n-avea. „Probabil că nu eram pe drumul care trebuie Dumnezeu m-a lăsat, a îngăduit această accidentare că în timp să îmi dau seama ce greșeli am făcut, ce probleme am în caracter, și să încep să mă antrenez să le corectez fiindcă asta cred că trebuie să facem în fiecare zi, să ne dam seama unde greșim, în relația cu oamenii, în relația cu Dumnezeu, în relația cu noi, să căutam în fiecare zi să ne îmbunătățim” spune Mihai.
E ora 9 dimineața și Mihai pleacă de acasă spre cartierul de la marginea orașului unde, recent, a cumpărat și amenajat un apartament. L-a pus, gratuit, la dispoziția părinților care vin la recuperare cu copiii, în Oradea. În fata blocului, e încă un mare șantier iar muncitorii sunt fericiți să îl revadă pe Mihai. Cât s-a lucrat la apartament, Mihai a fost șef de șantier. Venea și singur până aici, că să supravegheze personal lucrările de amenajare. Totul a fost gândit de el iar azi e fericit să ne arată prima să operă adevărată de design interior. Miruna e cam timidă. Cu siguranță din cauza noastră. Cu Mihai se știe de ceva vreme de când părinții fetiței, de 4 ani și jumătate, au aflat cât de eficiente sunt terapiile care se fac la centrul de recuperare din Oradea. Rezultate au apărut chiar după prima serie de terapii. De atunci, cam o dată la 2 luni, sunt aici, într-un loc pe care deja îl considera a doua casă și de unde reușesc, de fiecare dată, să plece cu mai multa forță că să lupte cu boala celei mici.
Exact așa a gândit apartamentul, modern, colorat, spațios și foarte practic. Și e veșnic ocupat pentru că în permanență, de peste tot din țară, vin copii la terapie. Am mai fi stat la povesti, dar ne tot bruia zgomotul care venea de afară, dinspre șantier. Se pare că muncitorii n-au glumit. Chiar s-au apucat de asfaltat aleea din fata blocului și vor să o termine până se întoarce Mihai. El va fi, de altfel, primul om care va trece peste noua rampă. Muncitorii îl așteaptă, pe margine, de parca i-au pregătit covorul roșu. Asta înseamnă să miști lumea, să transformi oamenii din jurul tău, să le fii model, să îi inspiri și să îi încurajezi, prin propriul exemplu, că să devină mai buni, mai eficienți, mai empatici cu cei în suferință. Mihai Neșu este, pentru comunitatea sa, un reper. Este genul acela care nu se plânge niciodată că e prea greu sau imposibil, ori că e treaba statului, și el e nu e plătit pentru asta. Daca poate să facă ceva, că să schimbe în mai bine viață unor oameni, nu ezită să o facă. Așa cum s-a întâmplat cu microbuzul acesta, de exemplu, pe care fundația lui Mihai Neșu îl pune gratuit la dispoziția oamenilor imobilizați în scaun cu rotile.
Sunt multe situații în care un om imobilizat în scaun cu rotile, nu se poate deplasa la spital decât cu mașina. Iar în taxi ori nu e luat, ori nu încape. Sunt sute de astfel de oameni în oraș. Captivi în apartamentele lor mici, de la bloc, de unde nu au cum să coboare și nici cum să meargă mai departe. Așa a ajuns domnul Mihai, șoferul, și un fel de psiholog al fundației, pentru că i-a fost dat să asculte multe povesti emoționante și uneori, a fost nevoit să mai și șteargă niste lacrimi. Dar când mașina lui ajunge la poarta unui pacient sau pur și simplu trece prin oraș, oamenii stiu că e ceva de bine. Microbuzul cu flori colorate e cel care duce peste tot speranță și zâmbete. Iar azi o aduce și pe Steliana la terapie. Toți copiii îl știu pe Mihai și Mihai îi consideră pe toți, într-un fel, și ai lui. Sunt peste 140. Oaza lui de bine și de optimism.
Motivul pentru care a decis, în toamna lui 2013, la 2 ani după accident, să se întoarcă definitiv, acasă, la Oradea. „În olanda, e adevărat, aveam tot ce îmi trebuie, dar ceva în suflet, simțeam că nu sunt unde trebuie”, își amintește Mihai. E o perioadă despre care vorbește foarte puțin. A adunat durerea pierderii celor dragi că într-o cutie și a închis-o bine. Că să poată merge mai repede, mai departe. El se întorsese acasă cu un plan. Să le ofere copiilor cu probleme neuro-locomotorii din Romania exact aceleași condiții de tratament că în Olanda. Acolo făcuse, de fapt, și primii pași în realizarea acestui vis. La nici un an de la accidentare, Mihai deschidea în Olanda fundația care îi poartă numele. Printr-o gală la care au participat toți foștii sai colegi de echipă și multe personalități din lumea sportului. Din donații și licitații s-a adunat atunci o sumă importantă de bani. La scurt timp, a urmat și o campanie organizată de Antena 3. Cu peste 100 de mii de euro în cont și un plan pe termen lung, Mihai Neșu s-a întors acasă, și a deschis centrul de recuperare în care, de mai bine de 5 ani, schimbă destine. Pe ale copiilor și pe al lui.
În holul de la intrare, pe un perete stă scris motto-ul după care s-a ghidat în toți acești ani grei și e afișată organigrama fundației. Fotografii cu toți membrii echipei - terapeuți, șoferi, administratori, așa cum arătau ei în copilărie. Undeva în mijlocul panoului, zâmbește poznaș o fetiță pe nume Iulia. Ea este omul care a devenit, în ultimii ani, mâinile, picioarele, și uneori creierul lui Mihai. Fară ea, recunoaște el, n-ar fi reușit să facă ceea ce e azi centrul și fundația în general. Acum 5 ani, când totul era doar un plan frumos pe hârtie, Iulia a acceptat cu greu să plece de la București, acolo unde avea și casă, și loc de muncă, și să vina până la Oradea pentru câteva zile, cât să-l cunoască pe Mihai și să îi dea niște sfaturi despre cum să pună pe picioare ideile sale. Și, aproape fară să își dea seama, Iulia a realizat că ea luase deja decizia. Va rămâne la Oradea. Cât va fi nevoie de ea. A intrat, astfel, într-o lume total necunoscută și dură. În care peste tot erau lacrimi, suferință și suflete mutilate de durere. Copii cărora nu le mai dădea nimeni nicio șansă, părinți a căror lume se prăbușea cu fiecare pas pe care copilul lor îl făcea în scaunul cu rotile. În lumea asta fară cuvinte, fară speranță, fară perspective de mai bine, Iulia a realizat câtă nevoie era de ajutorul pe care îl dădea fundația lui Mihai Neșu.
Imediat ce au început înscrierile pentru terapii, vestea s-a răspândit în toată țara. În scurt timp centrul a devenit neîncăpător, atât de mare era nevoia. Și atât de mulți erau, de fapt, cei care aveau nevoie de terapie. Spațiul închiriat inițial devenise insuficient. Nici terapeuți nu mai erau în oraș. Dar de fiecare dată când s-a lovit de câte o situație limită, ca aceasta, Iulia a știut că, undeva, o putere ascunsă, de care n-a crezut că e capabilă, o vă ajuta mereu să găsească forță de a uni lucrurile. Pentru copii, pentru Mihai, și pentru ea. În scurt timp avea să realizeze că în biroul acesta mic, de la parterul unui bloc, Iulia nu primise un simplu job, ci o misiune de viață.
Într-una din sălile de terapie, Mihai și Iulia încurajează de pe margine un pui de om, tot un zâmbet și tot o bucurie atunci când reușește să prindă cu mâna o bilă roșie. Un gest atât de mic, o victorie atât de mare pentru copilul care a primit nota minimă la naștere și șanse egale cu zero să fie normal, vreodată. De când a venit el pe lume părinții au căutat peste tot remediul care ar putea să îl facă bine pe Sebi. Au ajuns în clinici renumite din Spania sau din Ucraina, unde au cheltuit mii de euro și au obținut rezultate abia sesizabile. Până au aflat de centrul lui Mihai Neșu. Un an de zile au stat pe lista de așteptare, centrul era foarte aglomerat, dar din prima zi când au ajuns aici au înțeles că sunt într-un loc binecuvântat. După prima serie de terapii, Sebi a făcut progrese spectaculoase. Și pentru prima dată a reușit să se ridice singur în picioare. Acela a fost momentul în care părinții au decis să se mute pentru totdeauna la Oradea, ca să fie aproape de singurul loc în care copilul lor avea șansele cele mai mari să se facă bine. Azi Sebi e un băiețel vesel, jucăuș, care abia așteaptă să poată explora lumea. Iar acum vine aproape zilnic la terapie. Știe că jobul lui este să se facă bine. Iar Mihai nu mai contenește să se bucure de toate minunile acestea care se întâmplă sub ochii lui, în fiecare zi.
Rebeca s-a născut la Craiova dar a făcut primii pași la Oradea. Când avea 7 ani. Acum are 9. Și planuri mari pentru viitor. Rebeca a fost printre primii copii care a beneficiat, la Oradea, de o terapie revoluționară, unică în România. Se cheamă Therasuit și constă în folosirea unui costum care inițial a fost conceput pentru a fi utilizat de către cosmonauți, în spațiu, că să treacă mai ușor peste efectele imponderabilității. În fapt, costumul și corzile în care micul pacient este ancorat, îl ajută pe acesta să își găsească foarte ușor propriul echilibru al corpului iar, prin exerciții repetate, creierul vă memora perfect poziția corectă. După două sesiuni de astfel de exerciții, Rebeca s-a ridicat pentru prima data, singură, în picioare. Și a început să meargă. Au trecut 3 ani de atunci și cu fiecare pas pe care îl face Rebeca e mai aproape de visul sau, acela de a fi balerină. Alaturi de Andrei, terapeutul care i-a dat aripi atunci când picioarele parcă n-o mai ascultau și care a învățat-o că atunci când iți dorești cu tărie ceva, în primul rând trebuie să scoți din vocabularul tău expresia "nu pot".
Când a venit prima dată la centrul lui Mihai Neșu, ca voluntar, Andrei nu și-ar fi imaginat cât de tare îl va schimba aceasta experiență. Să ajuți niște oameni mici să facă, primii lor pași de oameni mari, să dai speranță atunci când medicina da doar verdicte dure, să transformi suferință în curaj și niste copii considerați pierduți pentru societate în niste luptători veritabili, este una dintre cele mai frumoase meserii din lume. Asta se întâmplă cu absolut toți oamenii care, la un moment dat, ajung să îl întâlnească pe Mihai Nesu. Când îi vede așa, fericiți, zâmbitori, ieșind din aceasta clădire pe picioarele lor, mai siguri pe ei și mai puternici, Mihai simte că viață lui are sens. Are cel mai nobil și mai important sens. De la ei, de la micii lui eroi, își ia el forța și motivația să meargă mai departe.
Bucurie este și în inima lui Mihai de când îi are în preajma pe cei mai importanți eroi ai vieții sale, pentru care ar face orice sacrificiu și de la care a învățat cele mai valoroase lecții ale sale. Bucurie este și în sufletul terapeuților, care simt uneori că antrenează copiii aceștia pentru o importantă olimpiadă, dar și în glasul părinților atunci când puiul lor face un pas cât de mic ori reușește să stea singur pe șaua unui cal. Aceasta a fost una dintre primele mari victorii obținute de Sebi după câteva ore de terapie prin călărie. Se întâmplă la o ferma de lângă Oradea. Copiii fundației lui Neșu au rezervat aici, gratis, o zi pe săptămână doar pentru ei. E felul Alinei Silaghi de a-și arata admirația pentru acești copii luptători și de a-i fi aproape lui Mihai, în această misiune. „Aveam caii pregătiți, avem psiholoaga cu care avem o colaborare, avem locația, aveam deja rezultate, și am zis de ce să nu se bucure și copiii din fundația neșu de acest lucru”, ne spune Alina Silaghi, proprietar ferma.
Și au început să vină copiii. Cu tot felul de probleme, locomotorii, sindrom Down ori autism. Scene absolut emoționante s-au întâmplat în manejul cailor. Cât durează terapiile, Alina stă undeva departe, la umbră. Îi e greu să asiste la astfel de momente, să vadă părinții de pe margine cu lacrimi în ochi ori transformările uimitoare prin care trec acești copii. A văzut cu ochii ei că ceea ce se spune, prin cărți de specialitate, despre terapia prin călărie care ar face minuni, e chiar adevărat. „Avem copil cu autism care la 5 ani, aici, a spus primul cuvânt, avem adolescent care, după câteva ședințe, și nu multe, a reușit să umble cu cadrul el fiind imobilizat în scaun cu rotile” ne spune Alina. Roli își termina ora de terapie cu gândul la săptămână viitoare când se vă juca din nou, în manej, cu Xena. Alt copil așteaptă cuminte, la intrarea în ferma, să îi vina rândul. Dar mulți alții, din păcate, vor așteptă poate luni de zile și tot nu vor avea parte de așa ceva.
Sunt sute de copii cu probleme neurologice ori locomotorii în Romania care nu au acces la niciun fel de terapie pentru că pur și simplu nu există locuri suficiente pentru toți. Asta e gândul care încă îl macină acum pe Mihai Neșu. A reușit cu fundația lui să ajute mulți pacienți de-o schioapă, dar cum rămâne cu ceilalți, care stau pe lista de așteptare cu lunile? Cum le va spune părinților disperați că pentru copiii lor nu mai e loc? În timp ce la biroul fundației Iulia se străduiește să dea veștile acestea proaste cu blândețe, acasă, Mihai, tocmai a găsit o soluție: un nou proiect. Și lucrează la el. Așa arată următorul mare proiect al lui Mihai Neșu: un centru unde să încapă, daca s-ar putea, toți copiii din România care au nevoie de terapie. Probabil unul dintre cele mai moderne centre de recuperare și tratament din această parte de Europa.
Vreo câteva zile și nopți la rand, Mihai, și-a imaginat cum ar trebui să arate acest loc de poveste, după care s-a apucat de construit totul pe calculator, într-un program de grafica animata 3D. A fost nevoie doar de câteva mici adaptări, pentru că Mihai să poată lucra singur pe calculator. Tastatura i-a fost transferata pe telefonul mobil, iar funcțiile mousului au fost preluate de către unul dintre joystickurile cu care Mihai își manevrează scaunul rulant. Așa a reușit, în timp record, să facă visul lui cât se poate de real și, într-un final, să descopere că pasiunea lui mai veche pentru jocuri pe calculator i-a devenit, până la urma, extrem de folositoare. Centrul de recuperare și terapii va fi ridicat undeva la marginea orașului Oradea, pentru că cei mici să aibă unde să zburde pe afară, în aer curat, să se joace cu animalele de la fermă și să facă terapie prin călărie. Vor fi, evident, și săli de recuperare medicală, și spații de cazare pentru părinți, piscine pentru terapie, grădini senzoriale și sere în care vor fi cultivate legume ori fructe.
Pe calculator, totul arată perfect. Acum, mai e nevoie doar de bani că să pornească și construcția. „Am făcut în mare un calcul, și cu construcțiile, și cu pământul, și cu grădinile senzoriale care trebuie amenajatae și după aia probabil și primele luni de administrare, undeva în jurul la 3 milioane de euro. Este o sumă mare, depinde cu ce o compari. Având în vedere necesitățile copiilor și multitudinea de paritni cu probleme, mie mi se pare chiar o sumă infima. Comparând cu fotbalul, pentru că în ziua de azi în fotbal se învârt sume exorbitante, 3 milioane e nimic. Așa că nădăjduiesc că oamenii care au posibilități vor veni alaturi de noi și ne vor ajuta fiecare cum poate”, speră Mihai. Când spune asta se gândește, evident, la oamenii care l-au mai ajutat. Nu neapărat cei cu bani mulți. Mai degrabă cei cu inimă mai mare decât orice suma din cont. Cei care înțeleg necazul, suferință și boala, și care de obicei transformă puținul lor în imensul ce poate schimba viață acestor copii. În jurul lui Mihai se întâmplă mereu astfel de gesturi tulburatoratoare. Pleacă în noul sau mare proiect cu speranță și încredere. În jurul ideilor bune se adună întotdeauna oameni buni, spune Mihai. Crede cu toată ființă că va reuși și de această dată.
De altfel, acesta e cuvântul care îl călăuzește în această misiune: „Cred!”. În proiect, în minuni, în oameni care au puterea de a împlini astfel de vise. „Cred” este cuvântul pe care, oricine dorește să îl sprijine pe Mihai Nesu în construirea acestui centru, îl poate trimite la numărul de sms 8844. Și 2 euro vor ajunge în contul fundației, pentru a ridica, împreună, în Romania, cel mai modern complex de servicii pentru copii care vor să se facă mari, nu niste adulți asistați, cu certificat de handicap. Copii pe care statul i-a trecut deja la "pierderi", pot primi astfel șansa de a fi utili societății. Pot spera că se vor ridica din scaunul cu rotile și, mai departe, că vor da înapoi, la un moment dat, binele primit. Dar din dar se face rai. Și totul se întâmplă în viață cu un rost, crede cu toată convingerea Mihai Neșu.
Drumul lui până aici a fost, însă, că o Golgota. Din fiecare cădere a învățat cate ceva. În primul rand, să se ridice. A vrut să abandoneze, s-a ascuns de oameni o vreme, s-a înfuriat, s-a întrebat de milioane de ori "de ce eu?" și "ce rost mai are viață în condițiile astea", s-a văzut inutil pe pământ și multa vreme i-a fost imposibil să mai găsească un motiv, cât de mic, pentru a trăi. Trei ani de zile nu a putut dormi nicio noapte întreagă, își aduce aminte astăzi Mihai. Era măcinat de dureri, depresii și întrebări. Până în ziua în care a ajuns, pentru prima dată, pe Muntele Athos. Să transformi cea mai mare tragedie din viață ta în speranță, să faci din propria drama motivație pentru a-i vindeca pe alții, aceasta e marea lecție pe care Mihai Neșu a învățat-o cu fiecare zi în care n-a mai putut să meargă pe picioarele lui decât în vis. Până într-o zi în care a încetat să mai facă și asta. De multă vreme n-a mai visat că merge sau că joacă fotbal. El e așa cum e, cel de azi. Și reușește astfel, mereu activ și în permanentă acțiune, nu să dărâme munții, așa cum se spune, dar să dea impresia că ar fi capabil să îi urce oricând. Nu, nu e obosit niciodată. Și cu felul acesta al lui reușește să schimbe destine și oameni.
„De când lucrez aici sunt mai fericita că înainte. Pentru că îmi dau seama că fericirea chiar ține de foarte multe lucruri simple. Daca înainte mă plângeam că mă dor picioarele, stiu și văd cați copii și-ar dori să aibă papucii tociți de aici din fundație. Chiar și mihai are tot timpul papucii noi. Îmi doresc să îi facă praf, să îi învechească, și atunci te bucuri, toate celelalte par așa , nimicuri, față de lucrurile astea”, spune Iulia. Să faci bine e într-adevăr o meserie care nu se învață la scoală, ori din manuale. O deprinzi și o transformi în stare de a fi. E o meserie din care nu se iese la pensie. Și care te ajuta să privești lumea cu alți ochi dar mai ales te învață să crezi în minuni. Mihai Nesu asta așteaptă acum. Să i se întâmple o minune. Între timp, îi demonstrează în fiecare zi lui Dumnezeu, că merita să i se întâmple.
Mihai, cel pe care l-am revăzut în acesta toamnă la Oradea, e probabil cel mai optimist om de pe care am avut marele privilegiu să îl întâlnesc în aceasta viață. Un om care se bucură de tot ce are, de fiecare zi cu soare și de toate avioanele care trec zilnic pe deasupra casei lui. Mihai, cel de acum, se consideră norocos că trăiește oricum, îi e recunoscător lui Dumnezeu pentru asta. Nu știe cum va fi mâine, dar azi face tot ce îi sta în putință să nu treacă în zadar. Mihai crede în oameni și în puterea binelui care se poate multiplica prin ei. Asta l-a făcut pe el așa cum, speram că am putut să vi-l arătam în acest reportaj. Iar daca în vreo zi, sunteți suparăți că nu v-a ieșit ceva, sau că nu ați câștigat suficient dintr-un proiect, sau că nu puteți cumpără ceva scump, și în general, ceva vă nemulțumește și vă face nefericiți, păstrați în minte aceste cuvinte: „N am nevoie de nimic în plus, numai să fiu mai bun!”.
