Femeia care se recomandă a fi Magdalena Șerban, criminala de la metrou, a fost surprinsă de jurnaliştii Antena 3 alături de un echipaj medical în ambulanţă. Ea urmează să fie transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Au fost momente de panică, vineri, chiar în timpul emisiunii Acces Direct de la Antena 1. O femeie care a pătruns goală în platoul emisiunii a aruncat cu un bolovan în Mirela Vaida. Producătorii emisiunii şi membrii echipei au chemat imediat Poliţia.
Agresoarea ar fi intrat în platoul emisiunii pe o uşă laterală, neasigurată complet dezbrăcată, având asupra sa și o bucată de cărămidă cu care a atacat-o pe Mirela Vaida. În momentul în care a recurs la acel gest extrem, femeia a revendicat şi o sumă de bani. Din fericire, staff-ul de la Acces Direct a reuşit să o imobilizeze pe agresoare.
Mirea Vaida despre femeia care a agresat-o în direct: ''Mai avea încă o sacoşă cu vreo trei-patru pietroaie!''
Mirela Vaida a vorbit vineri, în exclusivitate la Antena 3, despre femeie care a agresat-o chiar în timpul emisiunii Acces Direct. Prezentatoarea tv a spus că femeia pregătise o sacoşă plină cu pietre pe care a lăsat-o la intrare.