IGNATUL. În tradiția românească întâlnim o serie de obiceiuri și superstiții legate de Ignat. Astfel, în ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toți membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineața la păsări.
IGNATUL. În seara de Ignat se ia un dovleac, i se taie coada și se păstrează, pentru că se spune că este bun pentru leac de bube dulci la copii.
IGNATUL. Se spune că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belșugul casei, de aceea se presară mei și sare împrejurul casei, al hambarelor și al curții.
IGNATUL. Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui și se duce la Biserică de Bobotează, să fie sfințită de preot. Apoi poate fi folosită de cei care au dureri de picioare sau junghiuri. Tot cu untură de porc negru tăiat la Ignat era uns trupul celui bănuit că ar putea ajunge strigoi. De asemenea, ea se folosește și pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor și vițeilor.
IGNATUL. Diferite organe ale porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale omului sau animalelor, în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant în vrăji și farmece.
IGNATUL. Despre ficatul porcului se spune ca este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mâncare.
IGNATUL. Sângele animalului, amestecat cu mei și lăsat să se usuce, este bun pentru afumat copiii când se sperie sau când au guturai.
IGNATUL. Părul de porc se păstrează și cu el se afumă copiii atunci când se crede ca sunt deochiați. Cu el se afumă și adăposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor sălbatice.
IGNATUL. Tradiția spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate, ziua întreagă trebuind dedicată doar tăierii, sortării și preparării specialităților din carne de porc. Singura activitate permisă în ziua de Ignat este tăiatul porcului. Se credea că prestarea oricărei alte munci — spălatul rufelor, cusutul, torsul lânii, măturatul casei — atrăgea după sine pedepsirea celor care încălcau normele sărbătorii.
IGNATUL. Dacă în inima porcului se găsește mult sânge ”înghețat”, este semn că stăpânul va avea noroc la bani. Splina porcului este cea care descoperă durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că vom avea o iarnă grea, cu multă zăpadă, iar dacă este subțire, arată că va fi iarna săracă în omăt, iar anul nou nu va fi îmbelșugat.
IGNATUL. În anumite zone ale țării, este obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc și să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceștia să crească rumeni și sănătoși. Fetele din casă ședeau deoparte și, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau atenți, furau sânge și se stropeau pe frunte ori își desenau dorințele: o inimă pentru iubire, o cruce pentru curățenie sufletească sau un pom pentru a fi roditoare.
IGNATUL. În casă este adusă mai întâi căpățâna porcului cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.
IGNATUL. Între Ignat și Crăciun, femeile nu trebuie să toarcă, ele pisează grâu ca să aibă până la Crăciun. Din el se fac un fel de turte, numite ”cârpele Domnului Hristos”, cu miere și nuci, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului.
IGNATUL. Sărbătoarea trebuie ținută cu sfințenie de femeile însărcinate, pentru a naște prunci întregi la trup și minte.
IGNATUL. Pedepsele aplicate celor considerați vinovați de nerespectarea interdicțiilor — căzături, opărit, dureri ale membrelor inferioare — erau atribuite unei divinități răzbunătoare, ce patrona sărbătoarea: Inatoarea. Se spunea ca Inatoarea era o femeie bătrână, urâtă, lacomă și cu apucături de căpcăun, “mânca lumea”.
IGNATUL. În același timp, în poveștile ce circulau în satul din sudul Moldovei, la începutul secolului al XX-lea, ea apărea ca o ființă vicleană, ce încerca să le ispitească pe femei să lucreze, după care le opărea sau le devora. Pentru a contracara acțiunile ei malefice și a o împiedica să se apropie de casă, femeia “ispitită” trebuia să iasă, la miezul nopții, în curte și să imite cântecul cocoșului, repetându-l de trei ori. Se credea că, auzind cântecul cocoșului, Inatoarea se retrăgea speriată. Așadar, în acest ceremonial, se sconta pe funcția protectoare a cocoșului — chiar dacă era vorba numai de imitarea sunetelor lui — care, în calitate de animal solar, avea puterea de a exorciza spiritele malefice.
IGNATUL. După ce îndeplinea acest ritual de apărare, femeia trebuia să intre în casă și să stingă focul, ca Inatoarea să nu fie atrasă de lumină și să revină. Ea căuta lumina focului, întrucât locul pe unde putea intra era hornul casei. Dacă era întuneric, ea nu reușea să găsească calea de acces către interiorul locuinței și pleca definitiv. Dar, până să părăsească satul, ea încerca să se răzbune pe oricine îi ieșea în cale. De aceea, se spunea că este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii să poarte sau să aibă asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic. Fiind încărcate cu energie, obiectele metalice puteau ține la distanță de om duhurile ostile lui. Metalul bara trecerea Inatoarei, împiedicând-o să se apropie de cel pe care îl întâlnea în peregrinările ei diurne sau nocturne pe pământ.
IGNATUL. După credințele comunităților rurale din Banat, Inatoarea putea fi împiedicată să se apropie de casă dacă în dimineața de Ignat, după ce se tăia porcul, se înconjura de trei ori curtea cu o cârpă aprinsă. Fumul degajat de cârpa aprinsă o forța să se îndepărteze.
