În acest moment, în România, sunt peste 460.000 de şomeri. Este echivalentul populaţiei unor judeţe precum Argeş, Bihor sau Prahova.
Însă, media pe ţară a ratei şomajului, de 5,4%, ascunde cifrele dramatice defalcate pe fiecare judeţ în parte. Aproape unul din zece locuitori din Vaslui nu are loc de muncă. La fel, în Teleorman, rata şomajului este de 8,8%, iar în Dolj de 8,6%.
Șomajul ridicat din aceste județe arată lipsa investițiilor majore și orientarea economică limitată pe sectoare vulnerabile, cum ar fi agricultura de subzistență. Infrastructura insuficient dezvoltată în aceste zone izolează comunitățile de marile centre economice, descurajând investitorii. De asemenea, migrația masivă a forței de muncă tinere și calificate spre alte regiuni sau străinătate accentuează deficitul de angajați competitivi. Aceste regiuni nu reușesc să atragă industrii moderne sau să-și diversifice economiile, fiind afectate suplimentar de rate crescute ale sărăciei și o educație deficitară, care limitează șansele la locuri de muncă bine plătite.
La polul opus, cel mai mic șomaj, sub 1%, este în Ilfov și în București, în vreme ce în Timiș, Cluj, Arad și Constanța rata șomajului este sub 2%. Este o discrepanţă majoră faţă de judeţele care au cel mai ridicat nivel. Cum au reuşit asta?
În primul rând, rata scăzută a șomajului se datorează economiilor diversificate și infrastructurii bine dezvoltate. Bucureștiul și Ilfovul beneficiază de poziția lor centrală ca hub economic, atrăgând investiții mari în sectoare precum IT, finanțe și comerț. În Timiș și Cluj, prezența unor mari companii internaționale, dezvoltarea industriei IT și colaborarea strânsă cu mediul universitar stimulează ocuparea forței de muncă. Oamenii calificați și accesul facil la locuri de muncă bine plătite susțin stabilitatea economică în aceste regiuni.
