Antena 3 CNN Actualitate Social Grevă spontană în Ploiești. Angajații au retras mijloacele de transport din oraș

Grevă spontană în Ploiești. Angajații au retras mijloacele de transport din oraș

<1 minut de citit Publicat la 17:14 30 Aug 2017 Modificat la 17:14 30 Aug 2017
o_1bopnrqdi3hsl4eark106s179j8.jpg
Foto: captura Youtube

Salariaţii societăţii care asigură transportul public în municipiul Ploieşti au declanşat miercuri după-amiază o grevă spontană, retrăgând din traseu cea mai mare parte a mijloacelor de transport, decizia fiind luată în urma unei dezbateri avute în Consiliul Local asupra situaţiei financiare a societăţii, proiectul fiind în continuare în analiza consilierilor. 

Liderul sindical din cadrul SC Transport Călători Express Ploieşti, Ion Mişcă, a declarat pentru AGERPRES că salariaţii au declanşat un protest spontan, mijloacele de transport fiind retrase în mare parte din traseu, urmând ca doar aproximativ 30% să rămână în circulaţie. 

Potrivit acestuia, decizia a fost luată din cauza dezbaterilor din Consiliul Local asupra unui proiect privind acordarea către TCE Ploieşti a subvenţiei pentru anul 2016 aferentă serviciului de transport local de persoane, documentul neavând aviz de legalitate, iar discuţiile, care au durat mai multe zeci de minute, fiind amânate pentru finalul şedinţei, care este în continuare în desfăşurare. 

Directorul societăţii, Nicolae Alexandri, a precizat că se încearcă găsirea unor soluţii astfel încât societatea să primească banii de la Consiliul Local Ploieşti. Nu este pentru prima dată când angajaţii TCE Ploieşti intră în grevă din cauza situaţiei financiare dificile a societăţii. 

×
x close