Antena 3 CNN Actualitate Social Firea: Achiziţia celor 100 de troleibuze noi a intrat în linie dreaptă. Primul va fi livrat în noiembrie, restul până în 2022

Firea: Achiziţia celor 100 de troleibuze noi a intrat în linie dreaptă. Primul va fi livrat în noiembrie, restul până în 2022

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 16:00 28 Feb 2020 Modificat la 16:00 28 Feb 2020
o_1e261hbf41obh155hb17alp1b58b.jpg
Sursa foto: Facebook

Concret, primul troleibuz ne va fi livrat în luna noiembrie, iar restul vor ajunge la noi, potrivit contractului, în următorii doi ani, adică până în februarie 2022.

"Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv contestaţia companiilor Solaris Bus&Coach SA şi Skoda Electric SA la licitaţia prin care Primăria Capitalei a atribuit contractul privind achiziţia celor 100 de  troleibuze Asocierii Bozankaya Otomotiv Marina Imalat Ithalat Ve Ihracat A.S. (lider) – Sileo Gmbh (asociat). 

Contractul fusese atribuit în luna octombrie a anului trecut, însă semnarea acestuia a fost blocată de contestaţia companiilor Solaris Bus&Coach SA şi Skoda Electric SA. În data de 25 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv contestaţia companiilor.

Primarul General, Gabriela Firea: ”Prin achiziţia celor 100 de troleibuze realizăm un alt pas important în modernizarea parcului auto al Societăţii de Transport Bucureşti. Astfel, numărul noilor mijloace de transport în comun contractate până acum de actuala conducere a Primăriei Capitalei ajunge la un total de 630, însumând cele 100 de troleibuze pentru care voi semna contractul în cel mai scurt timp, cele 400 de autobuze Otokar achiziţionate anul trecut şi care se află în trafic şi cele 130 de autobuze hibrid Mercedes- Benz, a căror livrare va începe curând şi se va efectua etapizat. Primul autobuz hibrid va ajunge în Capitală în cel mai scurt timp, pentru omologare”.

Troleibuze ultramoderne cu climatizare automată şi tehnologie wireless

Gabriela Firea a mai adăugat faptul că noile troleibuze au o capacitate de minim 96 de pasageri, o lungime de 12 metri şi, în cazul întreruperii furnizării curentului electric, autonomie în exploatare de minim 20 de km, asigurată prin intermediul grupului generator propriu al troleibuzului.

Troleibuzele vor fi dotate cu climatizare automată, cu o capacitate mare de transport călători, cu funcţii speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, vor fi dotate cu tehnologie wireless pentru călători şi prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informaţiilor despre călătorie în timp real, precum şi furnizarea unor date importante despre starea de funcţionare a troleibuzelor către Societatea de Transport Bucureşti.

Licitaţia a fost câştigată de singurul ofertant înscris iîn acest proces, care a fost declarat câştigător ca urmare a îndeplinirii cerinţelor solicitate în caietul de sarcini, Asocierea Bozankaya Otomotiv Marina Imalat Ithalat Ve Ihracat A.S. (lider) – Sileo Gmbh (asociat).

Potrivit contractului, livrarea se va face începând cu luna noiembrie 2020 şi se va întinde pe o perioadă de 16 luni, după cum urmează: primul troleibuz va fi livrat în luna noiembrie 2020 pentru omologare, iar ulterior, restul troleibuzelor vor fi livrate până în februarie 2022.

Garanţia funcţionării de care dispun troleibuzele Asocierii Bozankaya Otomotiv Marina Imalat Ithalat Ve Ihracat A.S.– Sileo Gmbh este de patru ani şi 240.000 km. De asemenea, troleibuzele dispun şi de garanţie extinsă pentru patru ani şi 240.000 km, în intervalul de exploatare corespunzător de la anul cinci până la anul opt inclusiv.

Valoarea contractului este de aproximativ 43 de milioane euro fără TVA, iar finanţarea provine de la Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul ”Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”. 

Cererea a fost depusă în octombrie 2018, iar contractul de finanţare a fost semnat în decembrie 2018", se arată în comunicatul Primăriei Bucureşti.
 

×
x close