Totul a început când femeia a informat familia că soţul ei a plecat la muncă în străinătate în decembrie 2016 şi nu mai ştie nimic despre el. Nefiind împăcată cu ideea, sora bărbatului, în vârstă de 48 de ani, poliţist local în comuna Viziru, a anunţat poliţia şi l-a dat dispărut.
Crima a ieșit la iveală în octombrie 2018, în timp ce rudele făceau curăţenie într-un grajd al casei şi i-au descoperit picioarele bărbatului.
Poliţiştii au fost alertați şi s-a deschis o anchetă. În urma cercetărilor, mai multe părţi din corpul bărbatului, alături de haine şi documente, au fost găsite în podul casei şi în curte.
Astfel, potrivit deciziei Tribunalului Brăila, femeia a fost condamnată la 22 de ani închisoare pentru omor în condiţii de violenţă în familie şi la 3 ani închisoare pentru profanare de cadavre.
În urma contopirii pedepselor au rămas cei 22 de ani închisoare, la care s-a adăugat şi un spor de un an, conform Agerpres.
Sentinţa nu este una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Galaţi.