Familia fostului acţionar dinamovist Vasile Turcu, care a încercat săptămâna trecută să se spânzure, fiind salvat în ultima clipă, ia în considerare deconectarea acestuia de la aparate, pentru că starea sa de sănătate nu se îmbunătăţeşte sub nicio formă, potrivit Gândul.info.
Vasile Turcu a fost găsit spânzurat, miercuri, de soţia sa, acesta fiind transportat de urgenţă la spital. La aproape o săptămână de la incident, Vasile Turcu nu are activitate cerebrală, este în comă, fiind ţinut în viaţă doar de aparate.
Doctorii de la Terapie Intensivă ai Spitalului de Urgenţă Floreasca au încercat să-l trezească pe pacient pentru că, susţin surse medicale, prelungirea perioadei în care este intubat şi ventilat măreşte riscul unor complicaţii interne.
Deoarece Vasile Turcu nu face deloc progrese, familia sa ia în calcul deconectarea de la aparate, anunţă televiziunile de ştiri.