Are 25 de ani şi este este inventatorul unei arte marţiale practicată în zece ţări şi recunoscută de asiatici. Este vorba de Silviu Lazăr, de loc din Feteşti şi care încă de pe vremea când era adolescent a inventat Tae Chun Do, un sistem de tehnici de autoapărare predat cu mare succes inclusiv în ţările asiatice. Românul a păşit pentru prima dată într-o sală de arte marţiale când avea opt ani, iar de atunci şi-a dezvoltat o abilitate rară. Bate cuie cu capul şi niciodată nu s-a rănit. Tehnicile sale de autoapărare sunt unice şi extrem de apreciate. Silviu Lazăr are deja generaţii de cursanţi pe care îi învaţă cum să-şi dezvolte puterile interioare şi cum să-şi depăşească limitele.
"Un practicant de Tae Chun Do trebuie să aibă un suflet, un trup şi o inimă curată, o minte limpede ca apa de izvor şi să afle calea spre armonie", spune inventatorul tehnicii de autoapărare.