„București optimist” este un pictorial realizat de Cristian Vasile. Acesta a realizat sute sau chiar mii de fotografii care înfățișează orașul altfel decât poate fi văzut zilnic. Proiectul numit „București optimist” s-a bucurat de un real succes pe rețelele de socializare, iar imaginile alcătuiesc un album de o frumusețe rară.
„Povestea a pornit după o iarnă extrem de grea, 2011-2012 și am avut aparatul cu mine am tras o serie de câteva cadre pe care le-am postat și au avut un feedback foarte bun, reacția a fost extrem de bună, s-a viralizat fiecare fotografie”, a spus Cristian Vasile.
„Prieteni de afară mă întrebau ce e de văzut în București și eu îi sfăruiesc pe toți care vin să ia orașul la pas și să îl descopere singuri”, a mai spus fotograful.
Întrebat cât de greu a fost să selecteze cele mai bune fotografii, Cristian Vasile a spuc că „a trebuit să aleg din 6.000 de fotogtafii. În continuare, uitându-mă prin carte, îmi vine să mai scot, să mai adaug”.
Întrebat care ar fi primele trei locuri din București pe care le-ar recomanda unei persoane persoane care vine pentru prima dsată aici, Cristian Vasile a ales Parcul Natural Văcărești, Cartierul Armeneasca și parcurile.