Antena 3 CNN Actualitate Social Eroul de la Mihăilești va primi o nouă proteză, prin Fundația Mereu Aproape

Eroul de la Mihăilești va primi o nouă proteză, prin Fundația Mereu Aproape

1 minut de citit Publicat la 10:21 15 Oct 2015 Modificat la 10:21 15 Oct 2015
marian.jpg
Foto: adevarul.ro
Marian Simi-Ilie avea 21 de ani când și-a pierdut un picior în tragicul accident de la Mihăilești. Atunci, 18 oameni au murit și alți 13 au fost răniți, după ce un camion încărcat cu azotat de amoniu a luat foc și a explodat. De atunci au trecut 11 ani în care pompierul Marian-Simi Ilie a încercat să nu se lase răpus de infirmitate și și-a continuat viața aparent normal.

Deși i-a fost greu, a continuat să meargă la serviciu, în cadrul ISU Buzău, unde este acum salariat civil. Anul acesta, Marian-Simi Ilie a avut nevoie de ajutor. A apelat la colegii lui și la noi toți pentru a strânge banii necesari unei noi proteze, mai performante.

Ajutorul a venit și Marian-Simi Ilie a primit deja vestea cea bună: luna viitoare poate merge la Oradea pentru montarea noii proteze finanțate în totalitate de Fundația Mereu Aproape.

Spre deosebire de actuala proteză, cea nouă îi va oferi posibilitatea de a flexa genunchiul și glezna. Astfel va putea urca scările fără nicio dificultate și va putea desfășura multe alte activități, care în ultimii ani i-au fost imposibile.

Procesul de montare și ajustare a protezei va dura 3 săptămâni, timp în care se vor lua mulaje, se vor face ajustări tehnice, iar Marian Simi-Ilie va face exerciții de kinetoterapie.

Vezi imagini aici.

×
x close