Medicii și asistentele de la Spitalul Filantropia aduc pe lume, în fiecare an, peste patru mii de bebeluși, deținând recordul în România.
Acum, se pregătesc să o cunoască pe Noelle, un manechin special care îi va ajuta să se specializeze în cadrul unui proiect cu fonduri europene nerambursabile, câștigat de colectivul Spitalului Filantropia.
440 de medici și moașe vor beneficia de un program de formare și certificare pentru gestionarea marilor urgențe din sarcină și naștere.
De asemenea, 21 de specialiști vor participa la cursuri de specialitate în străinătate, în domeniul urgențelor obstetricale. Valoarea totală a proiectului este de aproape 6 milioane de lei, din care doua procente au fost finanțate de Primăria Municipiului București.
Gheorghe Peltecu, managerul Spitalului Filantropia si Anca Maria Panaitescu, medic specialist obstetrica-ginecologie.