Robert Comăneci este militarul care a murit în accidentul de la Boboc. Caporalul, care era elev al Școlii de Maiștri Militari si Subofiteri „Traian Vuia” de la Boboc, a murit pe loc, după ce a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.
Alți trei colegi de-ai săi au fost răniți. Robert Comăneci era logodit și urma să se căsătorească.
Accidentul înfiorător a avut loc miercuri seara, la mică distanță de intrarea Școlii de Aplicație pentru Aviație Aurel Vlaicu de la Boboc. Robert Comăneci, un tânăr din Ploiești, a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de un pom de pe marginea drumului.
Impactul a fost atât de violent încât militarul, în vârstă de 33 de ani, aflat la volan, a murit pe loc. Ceilalți trei pasageri din autoturism au fost răniți în accident, unul dintre ei fiind preluat de un elicopter deoarece a suferit o fractură de coloană și un traumatism cranian, notează reporterbuzoian.