Antena 3 CNN Actualitate Social Ecaterina Andronescu, despre declarația pentru care a fost demisă: O interpretare absolut scoasă din context

Ecaterina Andronescu, despre declarația pentru care a fost demisă: O interpretare absolut scoasă din context

1 minut de citit Publicat la 20:15 02 Aug 2019 Modificat la 20:15 02 Aug 2019
Ecaterina Andronescu, despre declarația pentru care a fost demisă: O interpretare absolut scoasă din context
foto: captura Antena 3

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a apreciat vineri că declaraţiile care au dus la demiterea sa au căpătat o interpretare "absolut scoasă din context" şi a menţionat că i se pare "mai neobişnuit" faptul că a aflat din presă despre decizia prim-ministrului Viorica Dăncilă. 

"Găsesc că a fost o interpretare absolut scoasă din context", a precizat ea în cadrul unei conferinţă de presă susţinută la sediul ministerului. 

Andronescu a menţionat că a făcut declaraţia de la postul tv fiind "extrem de impresionată" de cazul de la Caracal şi încercând să iniţieze demersuri pentru ca elevii să fie mai informaţi în legătură cu modul în care pot să se protejeze. 

"Aseară, la un post de televiziune, am făcut următoarea afirmaţie: 'Cred că va trebui la începutul anului şcolar să introducem în toate şcolile un sistem de protecţie a copiilor şi trebuie să îi învăţăm să se protejeze şi singuri, să se ferească, pentru că eu asta am învăţat de acasă. Am învăţat şi de acasă. Cred că toate aceste lucruri trebuie să le repetăm şi la şcoală'. Am făcut această afirmaţie, extrem de impresionată fiind de cazul de la Caracal şi încercând să ducem spre şcoală ce putem noi să ducem, adică să îi informăm pe copii şi să îi învăţăm suplimentar faţă de ceea ce fac părinţii acasă, ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple niciodată. Sigur, există instituţiile statului care au alte roluri, dar noi, în şcoală, avem rolul acesta de a-i învăţa să se şi protejeze singuri. Eu cred că, citindu-vă această declaraţie, nu ştiu dacă dvs. aţi remarcat că nu era nimic, absolut nimic care să fie - să spunem - un atac la adresa Alexandrei sau a părinţilor ei. Dimpotrivă, sunt o persoană care empatizez cu cel aflat în dificultate şi asta am făcut toată viaţa mea", a spus ea. 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a demis-o, vineri, pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei pentru declaraţiile "profund greşite" făcute recent de aceasta într-o emisiune televizată. 

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat joi seară că ea a "învăţat de acasă" să nu se urce "în nicio maşină străină", referindu-se la cazul Alexandrei, adolescenta de 15 ani răpită şi sechestrată la Caracal de bărbatul care a luat-o la ocazie.

×
x close