Antena 3 CNN Actualitate Social După 12 ani de tăcere, exorcistul de la Tanacu vorbește. Corogeanu: Dumnezeu preferă un criminal convertit

După 12 ani de tăcere, exorcistul de la Tanacu vorbește. Corogeanu: Dumnezeu preferă un criminal convertit

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 16:40 11 Noi 2017 Modificat la 16:40 11 Noi 2017
o_1buloaj7t151n19kok00g791o2k8.jpg
Foto: Agerpres

Fostul părintele exorcist Daniel Corogeanu a vorbit pentru prima dată despre cum i s-a schimbat viaţa după ce a ieşit din spatele gratiilor şi a ales să trăiască izolat, într-o căsuţă din Vaslui. Fostul călugăr susţine că şi-a găsit liniştea şi că acum este fericit.

”Ştiţi, sunt fericit acum. Am înţeles lucruri. Comitem greşeli tot timpul, dar am priceput că salvarea este acum, aici, în noi. Împrejur, în natura asta, printre oamenii ăştia simpli cu hrana lor autentică şi credinţa simplă. (...) Şi eu am fost fotbalist până să devin monah. Dar Dumnezeu preferă un criminal ce se converteşte unui creştin plicticos care doar imită liturghia. Diavolul nu există. Diavolul există numai dacă-l zgândări”, a spus Daniel Petru Corogeanu, fostul călugăr al mănăstirii Tanacu, potrivit vice.com.

Daniel Petru Corogeanu, fostul călugăr al mănăstirii Tanacu, din judeţul Vaslui, cunoscut opiniei publice în urma ritualului de exorcizare din 2005, în urma căruia o măicuţă de 23 de ani a murit, îşi duce zilele într-o casă de la marginea satului vasluian Portari. 

×
Etichete: exorcizare
x close