DIICOT a clasat dosarul privind arhiva SIPA, decizia procurorilor fiind că nu există indicii sau probe privind săvârşirea vreunei infracţiuni de către membrii comisiilor care au analizat arhiva Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (fostul Serviciu Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie).
Anunţul privind clasarea a fost postat de judecătorul Cristi Danileţ pe blogul său, informaţia fiind confirmată de DIICOT.
"Acum un an de zile, EvZ a demarat o campanie împotriva echipei ministeriale care a decis închiderea DGPA (fostă SIPA) şi sigilarea arhivei fostului serviciu secret de informare a ministrului Justiţiei. Am avut onoarea să fac parte din acea echipă care a luat acea decizie istorică, de a opri adunarea de informaţii secrete despre funcţionarii şi magistraţii din justiţie. Am fost acuzat de Dan Andronic şi ziarul său că am comis acte ilegale în legătură cu acea arhivă. Mai mult, s-a făcut speculaţia că cei care au deţinut ilegal acele documente ar fi şantajat magistraţi pentru a se obţine condamnări. Ca urmare, la 16.05.2017 am formulat o plângere penală adresată Parchetului pentru a se analiza dacă s-au comis ilegalităţi de către persoanele care au avut acces la documentele arhivate şi astfel s-a format un dosar penal la DIICOT. Ulterior, DIICOT a primit şi Hotărârea Parlamentului privind raportul final al Comisiei de anchetă privind desfiinţarea DGPA, la 5.07.2018. Cele două dosare au fost conexate. Au fost anchetaţi şi audiaţi ministrul Justiţiei de la acea vreme, toţi membrii comisiilor de inventariere, inclusiv subsemnatul, angajaţi la SIPA/DGPA, precum şi jurnaliştii care au intrat în posesia unor rapoarte clasificate 'scurse' de cineva din comisie", declară Danileţ.
El spune că, în urma anchetei efectuate, procurorii DIICOT au stabilit că "nimeni din echipa Macovei sau din echipele celorlalţi miniştri ai Justiţiei nu a comis vreo infracţiune legate de documentele din acea arhivă".
Judecătorul precizează că tot ce s-a scris despre el în 'Evenimentul zilei' reprezintă calomnie şi va demara procedura de tragere la răspundere civilă a publicaţiei.
În luna mai, DIICOT a deschis un dosar penal în urma plângerii depuse de judecătorul Cristi Danileţ, în legătură cu informaţiile apărute într-un articol în 'Evenimentul zilei', în care se spunea că din arhiva SIPA ar fi fost copiate şi distruse dosare ale unor magistraţi. Jurnalistul Dan Andronic susţinea că fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a desemnat o comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul Paul Dumitriu să inventarieze arhiva SIPA, însă o parte din dosarele magistraţilor ar fi fost copiate şi chiar distruse.
În replică, Cristi Danileţ a depus o plângere penală împotriva autorului articolului, sesizarea sa vizând "deţinerea sau dezvăluirea nelegală a unor informaţii din arhiva SIPA".
"Nu am modificat, copiat sau divulgat vreo informaţie conţinută în documentele din arhiva SIPA. Monica Macovei este cea care a desfiinţat SIPA şi nu a avut nicio informaţie secretă despre magistraţi. (...) Dezmint orice afirmaţii făcute către public cu privire la modificarea, păstrarea sau divulgarea vreunor date sau informaţii cu care am intrat în contact", anunţa Danileţ.
El a relatat că, la sfârşitul anului 2005, Monica Macovei, ministru al Justiţiei la acea vreme, a solicitat Guvernului să aprobe desfiinţarea DGPA, acesta fiind singurul caz în România când s-a desfiinţat în mod total un serviciu secret.
Judecătorul mai spunea că s-a înfiinţat o comisie de lichidare a acestui serviciu, din care a făcut parte în calitate de magistrat şi consilier al ministrului Justiţiei, pentru a urmări operaţiunile de preluare a documentaţiei.
"Cu excepţia directorului DGPA, niciun membru nu a venit în contact fizic cu arhiva. Întreg personalul (aproximativ 200 persoane), alcătuit în majoritatea sa din ofiţeri de informaţii preluaţi din alte servicii ale statului, inclusiv fosta Securitate, a fost disponibilizat. Toate dosarele, inclusiv notele informative de la cele 10 servicii teritoriale, au fost depozitate la sediul central, situat în clădirea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar încăperea a fost sigilată. Pe baza ordinului dat de ministrul Macovei, pentru a întocmi un raport destinat opiniei publice despre activitatea fostei SIPA (redenumită DGPA sub ministrul anterior), eu am făcut parte şi din comisia de inventariere a documentelor din arhivă, alături de un coleg procuror. Accesul s-a făcut în anul 2007, cu autorizaţie emisă potrivit Legii privind protecţia informaţiilor clasificate şi în condiţii stricte, fiind interzis să intrăm cu aparatură electronică sau cu genţi asupra noastră. Nu am cunoştinţă de existenţa vreunor aparate de copiere sau ca materiale din arhivă să fie depozitate pe alt mediu de stocare decât cel imprimat. S-au completat procese-verbale de desigilare şi resigilare cu ocazia celor trei intrări în incintă", preciza Danileţ.
Magistratul arăta că inventarierea a avut loc doar parţial, numai cu privire la tipul de informaţii strânse de SIPA, iar raportul nu a mai fost întocmit, deoarece mandatul Monicăi Macovei a fost revocat după trei luni de la intrarea României în UE.