Antena 3 CNN Actualitate Social Dosar pentru ucidere din culpă în cazul prăbuşirii avionului MIG şi elicopterului IAR 330-Puma de la Constanţa

Dosar pentru ucidere din culpă în cazul prăbuşirii avionului MIG şi elicopterului IAR 330-Puma de la Constanţa

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:47 04 Mar 2022 Modificat la 16:00 04 Mar 2022
accident aviatic constanta
Dublu accident aviatic Constanţa: Dosar pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă

Pe rolul Parchetului a fost înregistrat un dosar penal privind prăbușirea a două aparate de zbor, respectiv un avion MIG 21 LANCER și un elicopter IAR 330 PUMA aparținând Forțelor Aeriene Române, în zona localităților Cogealac și Gura Dobrogei, județul Constanța.

La fața locului s-au deplasat doi procurori militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București care au demarat cercetarea locului faptei, cu sprijinul polițiștilor, specialiștilor criminaliști, a celor din Institutul Național pentru Cercetare Aerospațială, I.S.U. Constanța, precum și a comisiilor de cercetare din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene.

În acest caz, s-a dispus efectuarea necropsiilor și a expertizelor medico-legale genetice ale victimelor.

"După finalizarea cercetării la fața locului urmează să se dispună o expertiză tehnico-judiciară în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentelor și să se solicite documentele referitoare la misiunile pe care le executau cele două aparate de zbor. 

De asemenea, se va proceda la identificarea și audierea tuturor persoanelor care pot contribui la lămurirea situației de fapt.

Din datele și informațiile obținute până în prezent rezultă că în evenimentele anchetate și-au pierdut viața opt militari din cadrul M.Ap.N. (pilotul avionului MIG 21 LANCER și întregul echipaj al elicopterului IAR 330 PUMA)", au transmis procurorii.

În acest caz, se face urmărire penală in rem pentru infracțiunile de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă.
 

×
x close