Ivonne Ghiță, una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la noi, a încetat joi din viață.
Ivonne Ghiță erau una dintre cele mai apreciate comentatoare Eurosport și s-a remarcat prin profesionalismul său în comentariile sporturilor artistice și ale celor olimpice, dar și prin vocea sa inconfundabilă. Jurnalista suferea de o boală cumplită.
"Dragi prieteni, Cu adâncă și profundă durere, în această seară, echipa Eurosport și-a luat adio de la colega și prietena Ivonne Ghiță. Boala a învins și Ivonne s-a stins din viață.
Din 2004 alături de noi, Ivonne a fost vocea inconfundabilă a sporturilor artistice, a programelor olimpice și a multor competiții transmise de Eurosport. Am pierdut un comentator de bază, dar mai ales una dintre cele mai plăcute personalități din redacția noastră. Ivonne, să-ți găsești liniștea eternă!", a scris pe Facebook Arnold Cobilanschi, director editorial Eurosport România.
Echipa Eurosport a mai suferit o pierdere în luna iulie, când comentatorul Marius Ancuța s-a stins la vârsta de 50 de ani.