Ministerul Afacerilor Interne a prezentat pe pagina de facebook, un dialog amuzant între un polițist și un șofer care ar fi consumat substanțe interzise.
Șoferul a susținut că aparatul arată greșit și a încercat să își cheme prietenii să confirme că este ”curat”.
”Dialog între un polițist și un șofer:
- Aici ne arată că ați consumat canabis!
- Eu?!? Niciodată! Eu nu fac așa ceva. Stați că sun niște prieteni să vedeți că nu mint! Alo, îți dau un share location, aici m-a oprit poliția și îmi spun că am fumat iarbă! Anunță tu!
- I-ați anunțat să vină aici să confirme sau doar să evite zona?
- Să vină să confirme!
- Păi pot face asta și la celelalte echipaje că mai sunt filtre!
- Unde anume?
- Unele mai încolo, altele mai încoace...
- Mulțumesc! Alo, vezi că sunt și mai încolo, dar și mai încoace!
- Și dincolo... și dincoace.
- Faceți mișto de mine? Aveți obligația să mă informați corect!
- Poate dumneavoastră faceți mișto. Lăsați prietenii că ne vedem cu ei la analize. Vă rog să închideți telefonul!
- De ce?
- De buton!
- Nu, nu! De ce și ei la analize?
- De canabis!
P.S. Indiferent de festivalul, concertul sau clubul de pe litoral unde veți merge vara aceasta, vă rugăm să luați în calcul că vom fi și noi acolo! Chiar la toate!
Așa că nu vă transformați brățările de acces în alte “brățări”!
Considerăm că v-am informat!”