Antena 3 CNN Actualitate Social Detaliul revoltător în cazul procurorului DNA care a provocat un accident. Bărbatul era aproape de comă alcoolică

Detaliul revoltător în cazul procurorului DNA care a provocat un accident. Bărbatul era aproape de comă alcoolică

1 minut de citit Publicat la 20:31 12 Ian 2018 Modificat la 20:31 12 Ian 2018
o_1c3lq7jo91r4g3t7vde1odck8i8.jpg

Un procuror DNA a provocat un accident rutier joi în Capitală, iar poliţiştii au stabilit că avea o alcoolemie de 3.02 la mie alcool în sânge, adică aproape de comă alcoolică. Stoina este cercetat penal de Parchetul General – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică – pentru că a urcat băut la volan şi a produs un accident rutier, iar procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a cerut Consiliului Superior al Magistraturii revocarea acestuia din funcţie.

Potrivit martorilor de la faţa locului, până la sosirea poliţiei, Eugen Stoina adormise la volan, cu faţa plină de sânge, fiind cu greu scos din maşină. El avea o alcoolemie de 3.02 la mie alcool în sânge, potrivit Sursa Zilei.

Procurorul Direcţiei Naţională Anticorupţie (DNA) Eugen Stoina, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident de circulaţie în Capitală. Accidentul s-a produs în Bucureşti, joi – 11 ianuarie, în jurul orei 15:00, iar în urma impactului nu au rezultat victime care să fie spitalizate.

”Din datele care ne-au fost comunicate, a rezultat faptul că cel care a produs accidentul de circulaţie, prin aceea că nu a păstrat distanţa regulamentară între vehicule, este procurorul Stoina Eugen şi că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Precizăm că în ziua producerii accidentului, acesta se afla în concediul legal de odihnă pentru perioada 11-12 ianuarie 2018, aprobat de şeful de secţie”, se arată într-un comunicat DNA. Potrivit documentului, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis către Secţia pentru Procurori a CSM, solicitarea de aviz în vederea revocării domnului Stoina Eugen din funcţia de procuror DNA.

×
x close