Antena 3 CNN Actualitate Social Descoperire șocantă într-o pădure din Maramureș. Oamenii au încremenit când au văzut ce se afla acolo

Descoperire șocantă într-o pădure din Maramureș. Oamenii au încremenit când au văzut ce se afla acolo

<1 minut de citit Publicat la 19:52 12 Feb 2018 Modificat la 19:52 12 Feb 2018
o_1c65ia80tqtav12naggiv185o8.jpg
Foto: Pixabay.com

Un bărbat din Maramureș a fost găsit mort într-o pădure, la aproape o lună de la momentul în care dispărut fără urmă. Gheorghe Popovici, în vârstă de 29 de ani, a fost căutat cu disperare de familie.

Tânărul încadrat cu grad de handicap era căsătorit și avea doi copii. La sfârșitul lunii ianuarie, Gheorghe Popovici din localitatea Poienile de sub Munte ar fi mers singur la o nuntă, fără să fie însoțit de membri ai familiei sau de alți prieteni, scrie vasiledale.ro.

La aproape trei săptămâni de la dispariție, Gheorghe a fost descoperit mort, duminică, într-o pădure de la marginea localității. Trupul bărbatului era înghețat, spun anchetatorii care investighează cazul.

„Poliția a fost sesizată prin SUAU 112 că în zona Uloha, de pe raza localității Poienile de sub Munte, a fost gasită o persoană decedată. La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 29 de ani, din localitate, reclamat dispărut de la domiciliu la sfârșitul lunii ianuarie. Politistii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat tânărul”, a precizat, pentru sursa citată, Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Cadavrul a fost dus la morga Spitalului Vișeu de Sus pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.
 

×
x close