Antena 3 CNN Actualitate Social Defectele poporului român, descrise de străini. „Înapoiaţi, violenţi şi beţivi”

Defectele poporului român, descrise de străini. „Înapoiaţi, violenţi şi beţivi”

<1 minut de citit Publicat la 18:03 26 Sep 2017 Modificat la 18:03 26 Sep 2017
o_1bqvbca6i1bsekdn1bcbfte1buj8.jpg
Foto: pixabay.com

Cărturarii Occidentali, veniţi în Principatele Române, au oferit o imagine a poporului român din secolele trecute. Mărturiile rămase în jurnale, cronici sau rapoarte prezintă o societate românească îndreptată către viciul beţiei, relativ înapoiată, dar plină de ospitalitate şi cu oameni harnici, potrivit adevarul.ro.

Călătorii din vestul Europei au descris poporul român ca foarte superstiţios şi înapoiat. Chiar la mijlocul secolului al XIX lea, călători francezi de exemplu sunt uluiţi de faptul că în locul medicinei, ţăranii, care formau majoritatea populaţiei, se bazau pe leacuri şi farmece tipic medievale.

Totodată bărbaţii români din Ardeal l-au impresionat negativ şi pe Adalbert Krickel, un topograf care a ajuns în comunităţile româneşti în secolul al XIX lea. Neamţul spunea despre ei că sunt brutali şi înclinaţi spre beţie. 

„Mă abţin să judec indolenţa, brutalitatea şi nepăsarea bărbaţilor. Doresc să spun doar atât, că părul lor încâlcit, ochii lor mici şi sfredelitori, modul lor bănuitor de gândire, înclinaţia lor spre băutură şi lipsa oricărei educaţii îi aşează destul de jos în raport cu alte popoare, în ceea ce priveşte nivelul de educaţie. Rar am văzut un român fără un ciomag ca lumea în mână şi fără un brâu în care să se afle câteva cuţite”, preciza Krickel.

×
x close