Anchetatorii au început audierile, ridică documente şi aşteaptă raportul medicilor legişti cărora li s-a cerut să analizeze osemintele bebeluşului îngropat de chirurgul rezident Nadia Filip, acuzată că şi-a ucis copilul născut în secret.
Crima de care este acuzată doctoriţa Nadia Filip (Lupo), chirurg rezident la Spitalul clinic judeţean din Oradea, a ajuns în atenţia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în luna august, în urma unei sesizări făcute de funcţionarii Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta Persoanelor (SPCLEP) Oradea.
Femeia în vârstă de 31 ani se căsătorise pe 24 august şi a ales să preia numele soţului, solicitând preschimbarea actului de identitate pe noul nume, cel de Filip. În astfel de situaţii, între documentele solicitate de SPCLEP se numără şi o copie a certificatului de naştere al copiilor sub vârsta de 14 ani. Iar în evidenţa informatică a Serviciului apărea că Nadia Filip născuse o fetiţă care, în noiembrie acest an, urma să împlinească 4 ani. Doctoriţa a negat că ar fi fost mămică, ba chiar a depus o reclamaţie împotriva funcţionarilor, pentru neglijenţă, susţinând că ar fi înregistrat pe numele ei copilul altei femei, motiv pentru care în SPCLEP Oradea s-a dispus de urgenţă o anchetă internă, ca să se remedieze eroarea.
Culmea este că, în timp ce e bănuită că şi-a ucis propriul copil şi i-a ascuns cadavrul, având cazierul curat, doctoriţa Nadia Filip poate profesa şi se pregăteşte să obţină titlul de medic specialist, la examenul organizat de Ministerul Sănătăţii în perioada 16 octombrie-22 noiembrie 2019 şi pentru care înscrierile se desfăşoară în perioada 2-17 septembrie, scrie Adevărul.