Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat că niciun avion de tipul celui prăbuşit la Bacău nu se mai ridică de la sol până nu se află cauzele care au dus la producerea incidentului aviatic.
Întrebat într-o intervenţie la un post de televiziune dacă se mai ridică de la sol vreun avion de tipul celui prăbuşit, respectiv IAR 99 Şoim, ministrul Apărării a afirmat: "Deocamdată nu, sunt la sol până când ne lămurim ce s-a întâmplat".
Acesta nu s-a pronunţat în legătură cu cauzele care ar fi putut genera acest incident aviatic, susţinând că se află pe rol o investigaţie a Parchetului Militar şi nu poate comenta pe acest subiect.
Ministrul Apărării a mai precizat că avionul prăbuşit era unul cu dublă comandă, care efectua un "zbor de verificare tehnică".
El şi-a exprimat bucuria că cei doi piloţi sunt în siguranţă şi că "sunt stabili şi conştienţi".
O aeronavă de tip IAR 99 Şoim cu dublă comandă, din Baza 95 Aeriană "Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu" de la Bacău, s-a prăbuşit luni, în jurul orei 13,30, în zona localităţii Nicolae Bălcescu, informează MApN într-un comunicat transmis AGERPRES.
Cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze şi au fost recuperaţi, starea lor fiind stabilă.
"Comandorul Marcel Breşug, şeful de stat major al Bazei 95 Aeriană 'Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu', şi căpitan-comandorul Iulian Pena, instructor-şef zbor în cadrul aceleiaşi unităţi militare, s-au catapultat astăzi, 16 iulie, în jurul orei 13,30, la 5 kilometri vest de localitatea Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău, deasupra Lacului Galbeni. Piloţii au fost recuperaţi de echipele de căutare-salvare ale bazei aeriene şi se află în stare stabilă. Un elicopter SMURD execută deja, la această oră, un zbor pentru evacuarea primului dintre piloţii recuperaţi către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila', din Bucureşti, urmând ca cel de-al doilea să fie transportat la acelaşi spital cu un avion de tip C-27J Spartan, din cadrul Forţelor Aeriene Române, configurat pentru evacuare medicală", relevă sursa citată.
Conform acesteia, din ordinul ministrului Apărării Naţionale, a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestui incident aviatic şi a fost sesizat Parchetul Militar.