Un profesor a fost pus sub control judiciar pentru că trecut note în catalog unor elevi absenţi
Publicat acum 19 ore si 43 minute
Tradiția conform căreia îndrăgostiții ar trebui să se sărute sub vâsc a început încă din secolul al XIX-lea, în Marea Britanie.
În ”Pickwick Papers”, a scriitorului Charles Dickens, apare o scenă în care mai multe personaje feminine încearcă să se ferească de sărutările pe care Pickwick vrea să le fure de la ele, însă nu reușesc, scrie Washington Post.
În acest context, vâscul ar fi avut menirea de a aduce noroc celor două persoane care se sărutau sub el și ghinion celor care refuzau să facă acest lucru.
Cu toate acestea, în unele cazuri, este văzut ca un simbol al iubirii familiale sau doar ca o decorațiune de Sărbători, potrivit The Sun.