Sebastian Ghiță a confirmat pentru Antena 3 că i-a dat bani lui Kovesi pentru a-și cumpăra o mașină în 2012, fără ca șefa DNA să-i fi returnat suma. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalistul Dan Andronic într-un editorial în Evenimentul Zilei.
Mai precis, Kovesi mai avea nevoie de încă 7.000 de euro pentru a-şi achiziţiona autoturismul şi după ce s-a plans la George Maior și Florian Coldea aceştia ar fi apelat la Ghiţă să o ajute. La vremea aceea, Kovesi era la Bruxelles, ca înalt reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană.
„Colaborarea între Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi a început înaintea mandatului de la DNA. E vorba de un dosar foarte important de care Coldea se interesa, e vorba de dosarul Revoluției. Nu s-a întâmplat nimic în continuare. Interesul viza atât persoane prezente în dosar, cât și contextul”, a spus Dan Andronic.
Dan Andronic a mai precizat și faptul că George Maior are o atitudine foarte agresivă. „Totul a început când mi-a acordat un interviu. Avea o atitudine extrem de agresivă, la un moment dat, îi spun lui George Maior că acest lucru sună ca o amenințare, pe mine m-a șocat”.
Sebastian Ghiță a confirmat, miercuri, dezvăluirea făcută cu o zi în urmă de jurnalistul Dan Andronic și anume că i-a dat bani Laurei Codruța Kovesi ca să îți cumpere o mașină.