Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs duminică dimineaţă, în judeţul Vrancea. Seismul cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter a avut loc la ora 04.49, la adâncimea de 132,2 kilometri.
Cutremurul s-a produs in apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (45 de kilometri), Odobeşti (48 de kilometri), Covasna (54 de kilometri), Râmnicu Sărat (55 de kilometri) şi Panciu (55 de kilometri).
Cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.