Antena 3 CNN Actualitate Social Situație incredibilă la Casa Regală! Un bărbat pretinde că e fiul Regelui Mihai şi vrea tronul

Situație incredibilă la Casa Regală! Un bărbat pretinde că e fiul Regelui Mihai şi vrea tronul

<1 minut de citit Publicat la 08:43 03 Ian 2018 Modificat la 08:43 03 Ian 2018
o_1c2tc5se9f5hh3310u71rpo1bef8.jpg

Dezvăluiri uluitoarea din partea unui bărbat din Franţa. Acesta a afirmat că este fiul fostului Rege Mihai l.

Jean-Francois Caracci, în vârstă de 36 de ani, susţine că s-ar fi născut în România, dar la scurt timp a fost abandonat într-un orfelinat. Bărbatul povesteşte că a fost ulterior adoptat de o familie foarte bogată din Franţa, unde trăieşte şi în prezent.

Presupusul fiu al Regelui Mihai susţine că are şi documente care ar veni în sprijinul afirmaţiilor sale. Ba chiar mai mult, spune că a primit mai multe scrisori şi în repetate rânduri s-a şi întâlnit cu personalităţi de marcă din România, care i-ar fi dezvăluit că ştiau despre existenţa lui, informează stiripesurse.ro.

El spune că este pregătit să meargă în instanţă pentru a fi recunoscut oficial drept fiu al Regelui Mihai I şi că e dispus chiar să fie supus unor teste ADN.

×
Etichete: casa regala fiu ADN
x close