În sudul şi estul ţării, vremea va fi călduroasă vineri, local caniculară la amiază, cu precădere în Câmpia Română, informează ANM.
La București, va fi caniculă după-amiaza, când se va înregistra o temperatură maximă de 35-36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Sâmbătă, în sudul şi estul ţării vremea va fi călduroasă, local caniculară la amiază în Câmpia Română, unde şi disconfortul termic va fi mai accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 36 de grade.
Duminică, la munte, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza şi seara, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. La mare, vremea va fi călduroasă, cu maxime cuprinse între 29 şi 32 de grade.
Pentru mai multe detalii despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro