Valorile termice vor marca o scădere în cea mai mare parte a ţării, iar în cursul nopţii de joi spre vineri vremea va deveni geroasă în Maramureş, Transilvania, zona subcarpatică şi pe arii restrânse în rest, informează ANM.
Vineri, cerul va fi de la variabil la senin, cu înnorări mai ales în prima parte a intervalului în regiunile sud-vestice, iar izolat şi trecător va ninge slab. La București, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -8 spre -6 grade.
Sâmbătă, deşi valorile termice vor marca o creştere faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 5 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -17 şi -4 grade.
Duminică, dimineaţa şi noaptea vremea se va menţine mult mai rece decât în mod normal pentru această perioadă din an, în timp ce, valorile termice diurne se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice acestei date din an.
Pentru mai multe detalii despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro