Antena 3 CNN Actualitate Social Cum ajunge un om cu o simplă depresie să ucidă

Cum ajunge un om cu o simplă depresie să ucidă

<1 minut de citit Publicat la 18:34 17 Dec 2017 Modificat la 18:34 17 Dec 2017
Cum ajunge un om cu o simplă depresie să ucidă
Foto: pixabay.com

Medicul psihiatru Adela Ciobanu a vorbit despre femeia care a împins o tânără la metrou precizând că gestul ei a fost unul „bizar”. 

Medicul psihiatru a precizat că o simplă depresie se poate agrava. „Depresia s-a agravat și poate ajunge să facă astfel de acte. Depresia este o poartă de intrare pentru boli mult mai grave, colegii mei vor stabili cu certitudine”, a declarat medicul. 

Pe de altă parte, există și suicidul altruist, care poate apărea pe fondul unei depresii. „Persoana își ucide membrii familiei și apoi se sinucide, are impresia că îl salvează pe celălalt, că totul este un calvar, dar în cazul acestei femei nu poate fi vorba despre așa ceva”, a completat Adela Ciobanu, potrivit realitatea.net.

 

×
Etichete: depresie
x close