Culmea hoției vine din Moldova! Un tânăr este acuzat că și-a furat propriul cal.
Cum a fost posibil? Un tânăr de 20 de ani din comuna Hlipiceni a plecat călare cu unul dintre caii familiei în Truşeşti, o comună vecină. Ajuns la destinaţie, băiatul s-a trezit înhăţat de poliţişti şi acuzat că şi-a furat calul. Siderat, tânărul le-a predat animalul şi i-a însoţit la secţie.
Acolo a aflat cum au stat de fapt lucrurile. Tânărul a plecat la Truşeşti, fără să-şi anunţe familia. A luat calul şi s-a dus, fără să-şi imagineze că ar fi vreo problemă. Mama acestuia ieşind din casă, s-a dus la grajd şi a văzut că lipseşte animalul. Fără să stea pe gânduri, a sunat la 112, scrie Adevărul.