Din raport reieșea că procruorii clasau chiar dacă știau autorii în diferite dosare, că nu erau interesați să și facă treaba, că mai degrabă voiau să iasă bine în indicii statitistici de la Parchetul general decât să instrumenteze dosarele așa cum era normal.
În perioada de referinţă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal existau 11.570 de cauze de soluţionat, din care au intrat în cursul perioadei de referinţă 4.735, din care au fost soluţionate 4.528 de cauze, respectiv 39%.
Media cauzelor de soluţionat în anul 2018 a fost de 1.314 cauze/procuror, iar media cauzelor soluţionate a fost de 607 cauze/procuror, respectiv procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au soluţionat sub 50% din totalul cauzelor repartizate, în condiţiile unei scheme de personal ocupate 83%.
Media cauzelor de soluţionat în semestrul I 2019 în sectorul supraveghere a urmăririi penale a fost de 824 cauze/procuror, iar media cauzelor soluţionate a fost de 243 cauze/procuror, respectiv procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au soluţionat sub 50% din totalul cauzelor repartizate, în condiţiile unei scheme de personal ocupate din luna martie 2019 sută la sută.