O femeie de 68 de ani din satul Șerbăneștii de Sus, comuna Șerbănești, a fost omorâtă de soțul ei, de 75 de ani, în seara de 8 Martie. Fiica și-a găsit mama înjunghiată în inimă.
Bărbatul se afla în stare de ebrietate în momentul în care și-a înjunghiat mortal soția, iar în ultima lună cei doi se certau mai mereu din diverse motive.
„Când a ajuns ambulanța, victima de 68 de ani era moartă. Femeia a fost înjunghiată mortal de soțul care era băut, aceasta prezentând o plagă foarte îngustă în zona inimii, cu puțină sângerare în exterior”, a declarat Marian Furtună, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Olt.
Polițiștii și procurorii s-au deplasat și ei la locul crimei, pentru a face cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragedia, scrie evenimentdeolt.ro.