Antena 3 CNN Actualitate Social Copiii sărmani ai României, dorințe emoționante de sărbători: "Moșule, dacă îți mai rămâne vreun cadou, îl voi primi cu drag"

Copiii sărmani ai României, dorințe emoționante de sărbători: "Moșule, dacă îți mai rămâne vreun cadou, îl voi primi cu drag"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:28 14 Noi 2023 Modificat la 15:53 14 Noi 2023
scrisori copii
Copiii sărmani ai României, dorințe emoționante de Crăciun: "Moșule, dacă îți mai rămâne vreun cadou, îl voi primi cu drag" Sursa foto: Profimedia | Îngeri pentru Suflete

Cu sprijinul Asociației Îngeri pentru Suflete, Alexandra Timar, o tânără din Arad, reușește să le aducă zâmbetul pe buze copiilor sărmani ai României.

An de an, în perioada sărbătorilor de iarnă, Alexandra strânge scrisori de la copii, apoi îi încurajează pe oameni să le îndeplinească micile dorințe.

Scrisorile care ajung în mâinile tinerei impresionează prin faptul că aceștia nu-și doresc jucării scumpe sau telefoane de ultimă generație, la care nici măcar nu îndrăznesc să viseze, ci napolitane sau ulei pentru mâncarea de zi cu zi, cartofii prăjiți.

"Mi-aș dori de la tine, Moșule, napolitane și suc Tedi. Și lui mami, ulei pentru prăjit cartofi. Mulțumesc. Te iubesc, Moșule!”, a scris Amalia, o fetiță de 7 ani.

Citește și: Românii din Italia, gest impresionant de susținere pentru Simona Halep. Moment special la Turneul Campionilor de la Torino

"Anul acesta, îmi doresc ca familia mea să fie sănătoasă și fericită. Îmi mai doresc ca tu să le dăruiești tuturor copiilor orfani și săraci tot ce își doresc. Dacă îți mai rămâne vreun cadou, îl voi primi cu drag”, a spus Ana Maria, elevă în clasa a IV-a.

"Multă liniște alături de mama și frățiorii mei acasă. Îmi mai doresc și câteva alimente pentru mama mea, să ne poată face mâncare de Crăciun”, este dorința Silviei, în vârstă de 14 ani.

Pe lângă proiectul "Adoptă o scrisoare", Alexandra derulează și o campanie dedicată bătrânilor, pe care a numit-o "Crăciun pentru bunici".

"Fii chiar tu Moș Crăciun pentru copiii și bătrânii din mediile defavorizate alături de Asociația Îngeri pentru Suflete", este îndemnul Alexandrei.

"Și tu poți să oferi bucurie"

"Și tu poți oferi bucurie de Sărbători dacă pregătești un pachet sau faci o donație pentru a sprijini această inițiativă. Include în pachet alimente neperisabile, haine și încălțări de iarnă, jucării, cărți, produse de igienă și dulciuri, cu rugămintea să fie împachetate și etichetate corespunzător la final.

Menționează cui este destinat coletul (copil sau bunic) precum și vârsta, și sexul beneficiarului. Fiind singura perioadă din an când beneficiarii asociației au ocazia de a primi ceva numai al lor, este de dorit ca toate lucrușoarele să fie noi, așa cum ți-ar plăcea și ție să primești de la Moșul.

Pachetele pot fi duse în centrele de colectare naționale și internaționale amenajate cu sprijinul voluntarilor veterani, iar pe paginile social media Îngeri pentru suflete poți cere detalii suplimentare sau la adresa de e-mail: [email protected]”, a transmis Alexandra, pe pagina sa de Facebook.

Ajutorul poate fi oferit și sub forma donațiilor în bani (Cont lei: RO74BTRLRONCRT0521432301 Cont euro: RO24BTRLEURCRT0521432301), iar Asociația Îngeri pentru Suflete îi va folosi pentru a da viață dorințelor copiilor.

×
Parteneri
x close