Antena 3 CNN Actualitate Social Minorii își vor putea face conturi pe rețelele de socializare doar cu acordul părinților. Proiect de lege propus spre dezbatere publică

Minorii își vor putea face conturi pe rețelele de socializare doar cu acordul părinților. Proiect de lege propus spre dezbatere publică

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:56 08 Sep 2023 Modificat la 14:56 08 Sep 2023

Pe de-o parte, prevenirea şi combaterea dependenţa de ecrane şi efectele pe care le au pe termen lung asupra dezvoltării celor mici.

Pe de altă parte, de a proteja copiii de conţinutul extrem de nociv şi de multe ori violent la care au acces pe reţele precum Tik Tok.

"Am propus spre dezbatere publică această idee care este menită să reglementeze ceea ce fac copiii în mediul online, în viaţa de zi cu zi.

Ştim că sunt reguli prin care minorii nu pot cumpăra alcool şi ţigări sau că acestea nu se vând în apropierea şcolilor, de aici plecăm noi.

Citeşte şi: Un băiat de 14 ani a murit după ce a mâncat cele mai picante chipsuri din lume, convins de o provocare virală pe internet

În viaţa de zi cu zi avem reguli, iar în mediul online lucrurile au scăpat de sub control", a declarat Nicoleta Pauliuc, senator. 

×
Etichete: internet parintii
x close