Antena 3 CNN Actualitate Social Apel pentru donare de sânge, lansat de colegii fetiței operate la Iași, după ce brațele i-au fost amputate în accidentul din Pașcani

Apel pentru donare de sânge, lansat de colegii fetiței operate la Iași, după ce brațele i-au fost amputate în accidentul din Pașcani

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:31 18 Dec 2022 Modificat la 13:35 18 Dec 2022

"Dragi oameni mărinimoși ai școlii noastre, copii, părinți, cadre didactice, prieteni. Aproape cu toții le-am cunoscut pe Alexia Tudose și pe Elena Străchinariu, două fetițe talentate și pline de viață, care până anul trecut au fost elevele școlii noastre.", se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a Școlii Gimnaziale ''Elena Rareș'' din Botoșani.

"Alexia și Elena au mare nevoie de voi, de noi toți! În urma cumplitului accident de vineri noapte, Elena este grav rănită, iar Alexia și-a pierdut ambele brațe.

Medicii fac tot posibilul sa le salveze, sa le redea viața normală de care trebuie să se bucure și acești copii.

Și noi putem face ceva! Putem dona sânge, atât de necesar lor, în aceste momente, cât și celorlați răniți în accident.

Să fim solidari, să ne mobilizăm și să ajutăm! Ne întâlnim luni, la Centrul de Transfuzii Botoșani, între orele 9-12. 

Să ne rugăm pentru Alexia și Elena! Doamne ajută!", este apelul făcut de elevii și profesorii de la școala din Botoșani.

Medicii din Iași au reușit să îi replanteze ambele brațe fetei de 15 ani care a fost rănită în accidentul de la Pașcani

Medicii de la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iași au reușit să facă o minune replantând ambele brațe amputate ale tinerei de 15 ani care a fost rănită în accidentul grav de la Pașcani.

Fata a ajuns la pediatrie în urma unui grav accident care avut loc vineri noaptea în localitatea Valea Seacă de lângă Pașcani. 

Un autocar în care se aflau 35 de persoane, printre care și această tânăra, s-a răsturnat într-o curbă. Toți cei din autocar sunt membri unui ansamblu artistic din județul Botoșani care mergeau la o sărbătoare în județul Ialomița. 

În salvarea acestei fete, o echipa complexă de medici a luptat, timp de 20 de ore, ca să îi redea acesteia șansa de a mai avea o viață cât de cât normală. 

După cele 20 de ore petrecute în sala de operație, medicii, care au fost activi permanent în tot acest maraton, deși epuizați, se declară fericiți că efortul lor nu a fost în zadar.

La acest cod roșu, în frunte cu Dr. Sidonia Susanu, șefa secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie din cadrul Spitalului "Sfânta Maria", au fost implicate foarte multe cadre medicale, și de la Pașcani și de la Iași, care au făcut posibilă salvarea mâinilor tinerei, prin promtitudine și profesionalism.

×
x close