Antena 3 CNN Actualitate Social COD PORTOCALIU de NINSORI în ORELE URMĂTOARE în România. Care sunt ZONELE VIZATE

COD PORTOCALIU de NINSORI în ORELE URMĂTOARE în România. Care sunt ZONELE VIZATE

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 13:35 06 Oct 2017 Modificat la 13:35 06 Oct 2017
o_1bro3f6um35j6vnh851avq10pv8.jpg
Foto: pixabay.com

UPDATE 12.52 - Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenţionare de vreme rea tip cod portocaliu pentru sudul şi sud-estul ţării.

Potrivit ANM, în intervalul 7 octombrie, ora 03.00 - 08 octombrie, ora 21.00, în Oltenia, vestul Munteniei, în sudul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 25 de l/mp, iar local se vor cumula 40 - 50 de l/mp.
În zonele montane, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăşi 70 de km/h.

ANM e emis COD PORTOCALIU în jumătate de ţară
De asemenea, în intervalul 7 octombrie, ora 09.00 - 8 octombrie, ora 15.00, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi municipiul Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea, ploile vor fi temporar abundente şi se vor cumula cantităţi de apă importante, în general între 40 și 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80-90 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (7 octombrie) în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80-90 km/h.

ANM a emis COD PORTOCALIU de NINSORI şi VISCOL
Specialiştii ANM au emis o avertizare tip cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabilă în intervalul 7 octombrie, ora 09.00 - 8 octombrie, ora 15.00.
În intervalul menţionat, în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1600 m altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol.

----------------------------

Știrea inițială 08.43

România va fi lovită de un val de aer polar care vine din Atlantic, astfel că în următoarele ore vremea se răcește brusc, iar sâmbătă și duminică vom avea ploi, ninsori și vânt puternic.

Temperaturile scad cu 15 grade, iar la munte, va fi iarnă în toată regula, ninsoare și chiar viscol.

De la începutul săptămânii viitoare însă, temperaturile vor începe să crească, astfel că spre mijlocul săptămânii vom avea maxime de peste 20 de grade.

Vineri 

În vestul, nordul şi centrul ţării, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu temperaturi mai coborâte decât cele din intervalul precedent, maxime cuprinse între 10 şi 16 grade. În sud şi în sud-est, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei, maximele urmând să atingă 25-26 de grade, în zona de câmpie. În cursul zilei, cerul va fi variabil în Câmpia Română şi în Dobrogea, iar în celelalte regiuni va avea înnorări; va ploua în Banat, Transilvania, la deal şi la munte şi izolat în restul teritoriului. Seara şi noaptea, înnorările se vor accentua; ploile se vor extinde ca arie şi vor cuprinde Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei şi jumătatea de sud a Moldovei, unde local, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 30 l/mp; pe arii restrânse, vor fi posibile descărcări electrice. La munte, îndeosebi la înălţimi mai mari de 1700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane, iar spre sfârşitul intervalului şi pe litoral. Temperaturile minime vor avea valori de la 2-4 grade în depresiuni, până în jur de 13 grade, pe litoral.

Sâmbătă

În regiunile sudice şi de sud-est, vremea se va răci accentuat, iar în restul teritoriului, temperatura aerului va avea valori apropiate de cele din intervalul anterior, sub cele normale la această dată. La nivelul întregii ţări, vor fi maxime cuprinse între 8 şi 16 grade, uşor mai ridicate pe litoral şi minime între 2 şi 9 grade, mai ridicate în deltă şi pe litoral. În jumătatea de sud-est, cerul va fi mai mult noros şi va ploua. Cu precădere în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, local, cantităţile de apă vor fi însemnate şi se menţin condiţii de descărcări electrice. La munte, în general, la înălţimi de peste 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu depunere de strat consistent de zăpadă la altitudini mari. În celelalte zone, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane cu viteze la rafală de peste 55-60 km/h, iar în rest va fi slab şi moderat.

Duminică 

Vremea se va încălzi uşor în regiunile vestice şi sudice. În sudul, estul şi parţial în centrul ţării, înnorările vor persista şi va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile, izolat. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1800 m, vor predomina ninsorile. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale în sud-vestul, sudul, estul teritoriului şi la munte, cu viteze mai mari pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, iar cele minime între 3 şi 11 grade.

Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro.

 

×
x close