O tânără din judeţul Alba a fost bătută cu ciocanul şi obligată să se prostitueze în Germania, unde plecase pentru a lucra ca bonă.
Cosmina Mariş, inspector de specialitate la Centrul Regional Alba Iulia al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane (ANITP), a povestit în cadrul unui seminar găzduit la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia un episod dramatic trăit de o tânără care a plecat să muncească în Germania ca bonă, însă a ajuns să se prostitueze, fiind torturată şi obligată să întreţină relaţii sexuale pe bani.
”N-am văzut niciodată o femeie să plângă atât de tare, deşi am participat la numeroase evenimente triste”, a spus inspectorul Cosmina Mariş.
Tânăra îngrijea copii în ţara noastră, dar, la un moment dat, a vrut să-şi asigure un viitor mai bun şi a răspuns unui anunţ de angajare pentru aceeaşi poziţie, în Germania. Ajunsă acolo însă, a fost forţată prin diverse mijloace de constrângere să se prostitueze, informează stirileprotv.ro.
La destinaţie, tinerei i s-au luat actele şi banii şi i s-a spus care este scopul real pentru care a fost adusă în Germania. Alte fete aflate în situaţia ei au fost închise în beciuri sau camere întunecoase, ameninţate şi bătute, înfometate şi însetate şi forţate să-şi anunţe părinţii că o duc bine, aşa cum promitea textul anunţului de angajare.
Victima la care s-a referit i-a relatat îngrozită că a fost bătută crunt cu un ciocan: ”Nu din lemn. Dumneavoastră ştiţi ce este acela un ciocan?”, i-a spus tânăra îngrozită, care mai purta încă pe braţe urmele loviturilor primite, în timp ce plângea ”cum n-am văzut niciodată o femeie să plângă atât de tare, deşi am participat la numeroase înmormântări sau alte evenimente triste”, a mai spus inspectorul Cosmina Mariş.