Antena 3 CNN Actualitate Social Ce se fură în București: rufe puse la uscat, covoare și căței de rasă

Ce se fură în București: rufe puse la uscat, covoare și căței de rasă

Raluca Măndoiu
2 minute de citit Publicat la 07:00 20 Dec 2024 Modificat la 07:07 20 Dec 2024
rufe puse la uscat caine speriat
Zilele trecute, doi căţeluşi au fost luaţi de hoţi din Parcul Plumbuita, zonă în care au avut loc recent şi spargeri în scările de bloc. Foto: Getty Images

Hoţii care dau spargeri în blocurile din Capitală au ajuns să fure orice. De la trotinete şi biciclete până la covoraşe de intrare şi haine lăsate la uscat pe sârmă. Alţi infractori profită de neatenţia stăpânilor şi fură din parcuri căţei de rasă, pe care îi vând apoi pe internet. Zilele trecute, doi căţeluşi au fost luaţi de hoţi din Parcul Plumbuita, zonă în care au avut loc recent şi spargeri în scările de bloc.

În Sectorul 2 al Capitalei, pe strada Doamna Ghica, cu câteva minute înainte de ora 3 dimineaţă, trei persoane descuie imediat yala cu o agrafă. Două dintre ele intră în bloc, iar a treia rămâne de pază.

Porniţi să fure absolut orice găsesc, hoţii au dat spargerea până şi în locul în care oamenii își puneau hainele la uscat, de unde au luat două pulovere întinse pe sârmă, iar apoi s-au căţărat pe perete pentru a ieşi pe terasa blocului, în speranţa că vor găsi acolo lucruri depozitate cu care ar putea să plece.

După o oră şi 8 minute, timp în care au umblat prin tot blocul, hoţii au plecat cu un covor, câteva preşuri, un ventilator şi o bicicletă. Deşi imobilul este supravegheat video, infractorii nu se feresc şi cară nepăsători prada chiar pe sub camerele video.

„Dulapul de la etajul 7 l-au răscolit. Tot au scos din el. Uşa asta ştiţi de câte ori au închis-o şi deschis-o?! Şi n-a auzit nimeni”, spune o locatară din blocul respectiv.

Nimeni nu a auzit nimic. Şi chiar dacă ar fi auzit, mulţi se tem să iasă să vadă ce se întâmplă. Nici după ce au fost păgubiţi, unii nu au mers să facă plângere la Poliţie, pentru că nu au nicio speranţă că hoţii vor fi prinşi sau că bunurile vor fi recuperate.

„99% sunt sigur că n-o să se rezolve nimic. Mi s-au furat oglinzile de la maşină. Am fost şi am făcut plângere. Cred că au trecut de atunci 8 luni. I-am sunat şi mi au spus: domne, nu s-a rezolvat nimic. Aşteptăm, nu avem nicio pistă, nu avem nimic”, a spus unul dintre păgubiți.

Tot în zona Plumbuita, hoţii pândesc în parc stăpânii neatenţi şi le fură animalele de companie. Vizaţi sunt căţeluşii de rasă, care ulterior sunt vânduţi pe internet. Mai ales că în preajma sărbătorilor mulţi cumpără animale de companie pentru a le oferi cadou.

Locuitorii din zonă acuză că nu au mai văzut demult patrule de poliţie pe străzi.

„Se strâng câte 4-5 echipaje pe Şoseaua Petricani, la intersecţie cu Plumbuita, cu cartierul Tei Toboc, care e cel mai rău famat. Se strâng câte 4 echipaje şi stau, discută. Patrulă, zero. Nu există patrulă”, relatează Raluca Măndoiu, reporter Antena 3 CNN.

Numai luna trecută, pe străzile din Sectorul 2 au avut loc 275 de furturi.

Poliţiştii fac apel către cetăţeni să fie precauţi, să nu îşi lase lucrurile în spațiile comune, cum ar fi pe palier, şi să sesizeze Poliţia când văd ceva suspect sau dacă sunt victima unei infracţiuni.

×
x close