Antena 3 CNN Actualitate Social Ce primeşti dacă donezi sânge. Valoarea tichetelor şi alte beneficii pentru români

Ce primeşti dacă donezi sânge. Valoarea tichetelor şi alte beneficii pentru români

Ioana Coman
2 minute de citit Publicat la 07:00 09 Noi 2024 Modificat la 07:57 09 Noi 2024
GettyImages-1396178264 (1)
România se numără printre țările cu cel mai generos pachet de beneficii oferit donatorilor de sânge.Foto: Getty Images

Donarea de sânge vine la pachet, pe lângă beneficiile pentru sănătate, și cu o serie de avantaje pentru cei care aleg să meargă la centrele de transfuzie. România se numără printre țările cu cel mai generos pachet de beneficii oferit donatorilor de sânge.

Stocurile de sânge sunt aproape mereu insuficiente în multe țări, iar autoritățile încearcă prin diferite beneficii materiale să-i motiveze pe oameni să meargă să doneze sânge și, de fapt, prin acest gest simplu să salveze vieți.

Valoarea tichetelor de masă este de 280 de lei

România se numără printre țările cu cel mai generos pachet de beneficii oferit donatorilor de sânge.

Valoarea tichetelor de masă a crescut de patru ori în 2024 față de anul trecut. Donatorii de sânge primesc vouchere în vouchere în valoare de 280 de lei, comparativ cu suma anterioară de 67 de lei.

Alte beneficii pentru cei care donează sânge

Există numeroase beneficii asociate donării de sânge, inclusiv consolidarea imunității organismului și reducerea riscului de paralizie și accident vascular cu 30%.

Pe lângă acestea, donatorii români primesc și:

  • Un set complet de analize
  • Adeverință pentru transport, cu reducere de 50% pe metrou și STB
  • zi liberă plătită de la muncă sau o adeverință pentru școală/facultate
  • Bonuri de masă valabile până la finalul anului.

Drepturile donatorilor includ primirea rezultatelor analizelor de laborator după fiecare donare, inclusiv grupa sanguină, RH, hemoleucograma, glicemia, markerii pentru hepatită și HIV, iar la cerere, o dată pe an, se poate beneficia de un set complet gratuit de analize de biochimie.

Donarea de sânge aduce beneficii pentru sănătatea fizică. Acest lucru poate:

  • Reduce stresul
  • Îmbunătăți starea ta emoțională
  • Aduce beneficii sănătății tale fizice
  • Ajuta la eliminarea sentimentelor negative

Donarea regulată de sânge poate scădea rezervele de fier, conform unui studiu din 2013. Acest lucru poate reduce riscul de atac de cord. Se crede că rezervele ridicate de fier din organism cresc riscul de atac de cord.

Care sunt condițiile pentru a dona sânge

Pentru a deveni donator de sânge trebuie să îndepliniţi următoarele condiţii:

  • vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
  • greutate peste 50Kg
  • puls regulat, 60 -100 bătăi/minut.
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
  • să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
  • să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
  • sa nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine

Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli:

  • hepatită (de orice tip)
  • TBC
  • sifilis
  • malarie
  • epilepsie si alte boli neurologice
  • boli psihice
  • bruceloză
  • ulcer
  • diabet zaharat
  • boli de inimă
  • boli de piele: psoriazis, vitiligo
  • miopie forte peste (-) 6 dioptrii
  • cancer

Înainte de a dona:

  • Dimineața, înainte de recoltare, puteți consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe
  • Nu fumați înainte şi după donare cu o oră
  • De asemenea veniți la donare, odihnit si nu după o noapte pierduta la serviciu sau in fata calculatorului 

Criterii de excludere permanentă:

- afecţiuni cardiovasculare (inclusiv hipertensiunea arterială cronică în tratament, angina pectorală); traumatisme craniene cu sechele; etilism cronic; schizofrenie; epilepsie; hepatită cronică, ciroză hepatică; sifilis; pancreatită; cancer, leucemii; diabet zaharat; tuberculoză
hiperlipidemie; astm bronşic; alergia severă ; boli endocrine; lupus eritematos diseminat şi alte colagenoze; psoriazis generalizat
persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare.

Criterii de excludere temporară:

  • boli infecțioase (gripă, infecții bacteriene);
  • anemie; examinare endoscopică, transfuzii, intervenţii chirurgicale, tatuaje, contact apropiat cu persoane cu hepatită, HIV;
  • vaccinări; sarcină, alăptare; tratamente dentare;
  • consum de alcool în ultimele 48 de ore;
  • consum de medicamente.

Criterii suplimentare de excludere pentru donatorii de componente sanguine prin afereză

  • trombocite < 200000/mmc;
  • pat vascular necorespunzător;
  • hipocalcemie;
  • tratament cu antiagregante plachetare în ultimele 7 zile, corticosteroizi, anticoagulante.

Lista centrelor de donare din România

Lista centrelor de donare de sânge din România poate fi găsită AICI

×
x close